A fost odata ca niciodata si cred ca mai este si astazi o tara "trista plina de umor". In aceasta tara, cica, s-a produs o revolutie populara, care l-a dat jos pe dictatorul comunist si l-a pus pe unul dintre fostii lui tovarasi, marginalizat de cativa ani. Noul conducator nu s-a mai dat dus de la putere, folosind tot felul de mijloace murdare, precum ridicarea oamenilor muncii contra intelectualilor si studentilor, pentru a se fixa bine la Palatul Cotroceni, unde, intre altele, asculta si cum canta cucuveaua. si a ascultat el mult si bine cucuveaua, pana cand, de voie, de nevoie, a trebuit sa plece acasa. Pe noul ales, un intelectual, l-a invins, in final, Securitatea, asa travestita cum era ea in acel moment. si a venit din nou melomanul de cucuvele, sa mai asculte un concert, doua, in timpul liber. Caci, fiind sarac, dar cinstit, nu avea pesemne bani sa-si plateasca biletul la concertele publice ale acesteia, sau, poate, cucuveaua aceea nici nu dadea reprezentatii pentru publicul anonim. Sub domniile sale, cele dintai si cea din urma, multi necinstiti au devenit bogati, dar el continua sa ramana cum spunea ca e, sarac, dar cinstit. De cinstit, ce sa spunem? Ca numai cinstit nu se poate numi un om care cheama minerii sa-l scape de adversarii politici, dupa care spune ca nu el i-a chemat, ci ca el doar i-a dat afara din capitala. Cat despre saracie, si pe asta trebuie sa o intelegem la o cu totul alta scara decat aceea a oamenilor obisnuiti. Foarte bogat a devenit, insa, un apropiat al sau, grasut, arogant cu toata lumea, batan-du-si joc chiar de cei saraci, carora le-a aruncat in fata cu cinism si nesimtire ca in tara asta "saracia a devenit un sport national". De fapt, stia el ce stia, doar era unul dintre cei care incurajau cat puteau acest "sport national".

Dar s-a terminat si mandatul asta, al melomanului de cucuvele, iar grasutul s-a vazut "fara coledzi".