Societatile de investitii financiare au inchis sedinta de ieri cu o scadere medie de 2,32% pe fondul unei presiuni ridicate la vanzare. Continutul convocatorului Adunarii Generale a Actionarilor SIF Moldova i-a nemultumit pe investitori, ceea ce a determinat deprecierea si a celorlalte SIF. Societatea de Investitii Financiare Moldova a trecut in convocator distribuirea de dividende si nu de actiuni gratuite, cum se asteptau investitorii.
"Sentimentul in piata este negativ, deci este posibil sa continue scaderile pe SIF. Situatia s-ar putea schimba pe masura ce vor aparea convocatoarele si la celelalte patru SIF", a declarat Iulian Panait, presedintele KTD.
SIF Moldova este prima dintre cele cinci societati care si-a publicat convocatorul la Adunarea Generala.
BET-FI la 61.687 puncte, in scadere cu 2,32%
Indicele BET-FI a ajuns ieri la 61.687,05 de puncte, in scadere cu 2,32% fata de ziua precedenta. Valoarea tranzactiilor cu titlurile celor cinci SIF a ajuns la 36 milioane lei si a reprezentat mai mult de 57% din rulajul total al pietei, de 62,99 milioane lei. SIF Oltenia a fost cea mai activa societate cu un rulaj de 12,76 milioane lei. Actiunile SIF Oltenia au avut cea mai mare scadere, de 3,79%, si au ajuns la 3,3 lei/unitate. Societatea din Oltenia este urmata de SIF Moldova, care la un rulaj de 11,31 milioane lei inregistreaza o corectie de 3,53%, de la 3,12 lei pana la 3,01 lei pe titlu.
Corectiile de ieri de pe titlurile SIF nu au atins si actiunile SIF Muntenia, astfel ca societatea a inchis sedinta in crestere cu 0,53% fata de inchiderea de vineri.
Rompetrol se mentine in scadere
Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide 10 titluri listate, a scazut cu 0,10%, de la 8.852,14 puncte pana la 8.843,23 puncte, influentat de scaderile inregistrate de Rompetrol. Actiunile companiei pet