Transilvania a fost intotdeauna un spatiu multicultural, al tolerantei etnice si religioase. Vremurile nefavorabile au dislocat multe din natiile care au conlocuit pe aceste meleaguri.
Sasii si svabii au fost deportati de regimul comunist in URSS sau au plecat in timp catre Germania. Armenii, o comunitate infloritoare in secolele trecute, cu sediul central in Gherla-Armenopolis, singurul oras din lume construit in totalitate de acestia, si-au urmat destinul de calatori seculari si au plecat mereu spre Vest, inspre Europa sau Statele Unite. Aceste comunitati au ramas sleite de membri si de stralucirea pe care o aveau in trecut in Transilvania.
De la multiculturalism, astazi s-a trecut la un soi de biculturalism, de la tabloul multicolor la un tablou alb-negru al unei Transilvanii degenerate etnic. Spatiul transilvan este cu siguranta unul efervescent in ultimul timp, dar agitatia nu mai seamana cu nimic din tumultul pestrit de altadata.
Parca doar doua etnii ar mai fi ramas pe acest pamant. Numeric, fara indoiala, romanii si maghiarii domina configuratia etnica a Transilvaniei. Agitatia actuala este generata de bulele discursului nationalist al reprezentantilor radicali ai celor doua etnii, care spurca traditionala convietuire. Manifestarile intolerantei etnice a unor lideri politici sunt dublate si de imixtiunea unor prelati in politica, tot pe filonul nationalist.
Integrarea in Uniunea Europeana ar fi trebuit sa elimine glosele pe marginea unei prezumtive cautari a identitatii nationale in conceptul de teritorialitate. Aceasta osmoza de etnic si religios in discursul politic al unor formatiuni politice apare cel putin ca o curiozitate. Este si mai curios, si in aceeasi masura si mai alarmant, faptul ca actiunile extremiste in interiorul uneia dintre cele doua etnii "majoritare" produc o manifestare de contrapondere in interiorul celeilalte.
