Nu credeti ca euforia determinata de intrarea in UE le-a cam luat mintile multor lideri de la Bucuresti? Nu constatati faptul ca, o data ce si-au vazut sacii in caruta, parlamentarii se incaiera mai tare decat inainte de 1 ianuarie 2007? Nu aveti convingerea ca aderarea a fost echivalata cu un start pentru reluarea vechilor certuri in vederea promovarii propriilor interese? Treburile tarii au fost lasate vraiste, reformele politice incepute nemainteresand asa de mult puterea cata vreme isi permite sa intretina aiurea un razboi de pe urma caruia are de pierdut chiar Alianta. Am asteptat din prima zi a anului sa inceapa limpezirea apelor tulburi, tragand cu ochiul la comisarii europeni pusi sa monitorizeze la sange programele Guvernului Tariceanu. Degeaba. Era in firea lucrurilor sa intervina un mesaj clar de schimbare pentru ca electoratul sa nu-si piarda total increderea in politicieni. Vulcanul a erupt insa si mai tare, alte fronturi razboinice fiind deschise cu o contributie mai mica sau mai mare a presedintelui si premierului, avand ca punct culminant odiseea biletelelor compromitatoare. Pana la urma, nenorocirea nu este ca politicienii se balacaresc, ci faptul ca, in timp ce strainii sunt interesati de traiectoria reformelor de care depinde viitorul Romaniei, reprezentantii puterii se intrec in interese, iar cei ai opozitiei dau ultimatumuri prin motiuni simple sau initiaza actiuni de suspendare.

Orice om normal stie ca ala care seamana galceava culege furtuna. Premierul cunoaste acest lucru, dar procedeaza pe dos. Analizati amenintarea facuta cu ocazia unui interviu recent publicat intr-un ziar central - "Daca Traian Basescu si PD vor incerca sa blocheze restructurarea, va asigur ca vom avea un nou razboi, in care PNL va folosi artileria grea!" - si veti constata cum intelege liderul liberalilor sa potoleasca acest conflict pentru a intra in normalitate. Ra