Foto: 2ndwind.org
Grava eroare medicala intr-un spital din Italia unde un grup de medici de la o clinica din Florenta au efectuat transplanturi cu organe de la un donator seropozitiv. Trei pacienti sunt suspectati ca s-au imbolnavit de SIDA, iar procurorii italieni au deschis o ancheta in acest caz, relateaza Reuters.
Doctorii de la Azienda Ospedaliero Universitaria di Careggi au declarat ca totul a fost provocat de o eroare banala, dar care s-a dovedit o greseala medicala cu urmari deosebit de grave. Vina apartine unui medic de la un spital din Pisa, unde s-au efectuat analizele de sange a unei femei decedate.
Din neatentie, doctorul a scris in fisa medicala ca rezultatele analizelor sunt negative, desi femeia avea SIDA. Medicul a dat unda verde ca organele decedatei sa fie donate pentru transplant, iar cadavrul a fost transportat la o clinica din Florenta.
Directorul clinicii unde a avut loc incidentul a recunoscut ca exista o mare probabilitate ca cele trei persoane care au primit organele sa fie contaminate cu HIV, deoarece pacientii fusesera supusi unui tratament care le-a slabit sistemul imunitar.
"Este o eroare umana tragica si ne vom asuma responsabilitatea", a declarat directorul spitalului.
Cazul e anchetat acum de politia italiana Foto: 2ndwind.org
Grava eroare medicala intr-un spital din Italia unde un grup de medici de la o clinica din Florenta au efectuat transplanturi cu organe de la un donator seropozitiv. Trei pacienti sunt suspectati ca s-au imbolnavit de SIDA, iar procurorii italieni au deschis o ancheta in acest caz, relateaza Reuters.
Doctorii de la Azienda Ospedaliero Universitaria di Careggi au declarat ca totul a fost provocat de o eroare banala, dar care s-a dovedit o greseala medicala cu urmari deosebit de grave. Vina apartine unui medic de la un spital din Pisa, und