(Foto: Ziua de Cluj)
Timp de doua luni si o saptamana, politistii au inventat scuze si clauze de confidentialitate pentru a evita publicarea contractelor de achizitii publice pe 2006, desi Legea achizitiilor publice nu mai permite secretizarea acestor contracte.
Practic, au pus la secret informatii care nu au ce cauta acolo si pe care nimeni nu avea de ce sa le pastreze la “saramura confidentialitatii”: impermeabile, pulovere, insigne, snur, centuri, curele si epoleti.
Reporterii ZIUA de Cluj au incercat sa afle cum sunt cheltuiti banii publici de catre Inspectoratul de Politie Judetean (IPJ) Cluj. Dupa doua luni si patru cereri oficiale inspectoratul a “desecretizat” contractele semnate in 2006. Conform Legii nr. 544/2001, oricine poate cere Politiei date despre modul de functionare a institutiei si implicit despre cheltuirea banilor publici.
Epopeea desecretizarii contractelor
In 11 decembrie 2006, ZIUA de Cluj a trimis o cerere oficiala in baza Legii nr. 544 pentru a afla ce contracte a incheiat anul trecut Politia clujeana, solicitand si sumele si numele societatilor beneficiare. Reprezentantii IPJ au remis un raspuns, in 22 decembrie, prin care sustineau ca aceste date sunt confidentiale.
In 24 ianuarie 2007 am revenit cu o solicitare, mentionand ca din aprilie 2006 contractele nu pot avea clauze de confidentialitate, iar datele sunt publice conform OUG nr. 34/2006.
La aceasta solicitare, Biroul mass-media a furnizat, in 25 ianuarie o lista cu cele 29 de societati si cu sumele din contracte. Din nou, reprezentantii IPJ au eludat cererea deoarece in aceasta se cereau toate datele din contract, nu doar o simpla lista. Astfel, o a treia cerere a fost transmisa IPJ, in 25 ianuarie, prin care solicitam copii dupa contracte. @N