Chiar la un prim examen, Jurnalul Mariei Banus impresioneaza prin intindere. Intiile notatii erau asternute in 1927, aproape cu un an inaintea debutului poetic precoce, la 14 ani. Cu intreruperi dictate de imprejurari, poeta avea sa-si pastreze, nealterat, interesul pentru insemnarile intime, pina in ajunul mortii (1999).
Scria pe ce-i venea la indemina, initial pe caiete de scoala, apoi, intr-o maniera reportericeasca, pe mici carnetele, usor de purtat toata ziua in buzunar, dar si, la nevoie, pe registre cuprinzatoare, de tipul celor utilizate pentru evidentele contabile. Luate impreuna, ating un total de ordinul zecilor. Imensa arhiva furnizeaza imaginea unui parcurs existential marcat de multiple traume (incepind cu pierderea tatalui la virsta frageda a copilariei), si apoi toate exasperarile maturizarii intr-o lume ravasita de contraste felurite, inclusiv nelinisti de ordin identitar, acutizate o data mai mult prin prisma sensibilitatii proprii unei firi artistice. Asa cum se infatiseaza, asternute in plina traire a evenimentelor, paginile pastreaza intacta vibratia de seismograf personal al starilor psihologice si lasa sa se reflecte, pentru cititorul de azi, ca intr-o oglinda de revelatoare fidelitate, procesele de constiinta, rezultate din confruntarea cu semenii, cu crizele de ordin politico-social, carora n-avea cum sa li se sustraga. Maria Banus insasi a facut publica existenta Jurnalului, cind a operat o selectie consistenta din anii 1943-1944, sub titlul Sub camuflaj (Editura Cartea Româneasca, 1978, 421 pag.).
Valoarea documentara incontestabila pledeaza pentru transcrierea si tiparirea ansamblului de manuscrise ramase, dupa toate exigentele unei restituiri riguroase. Este singura conditie pusa de pastratorii si legatarii acestei mosteniri, fiii poetei, domnii Petre si Tudor Banus. Cu acordul lor, au putut fi publicate fragme
