Doug Wright e pentru a treia oara in Romania; cind a venit prima data, la premiera Marchizului de Sade, nu cunostea, practic, pe nimeni. Dupa workshop-ul din vara trecuta, parte a proiectului ARTE al Teatrului Odeon, a inceput sa aiba prieteni la Bucuresti. Premiera cu Sint propria mea sotie, povestea teatrala a unui travestit german traversind „pe tocuri“ nazismul si comunismul, cu care a cistigat, in 2004, Premiul Pulitzer pentru dramaturgie, montata tot la Odeon, tot de Beatrice Rancea, l-a adus din nou aici. De ce? Printre altele, fiindca pentru aceasta, pentru noi, celebritate din alta lume, Romania e tara in care teatrul conteaza inca.
Cit e factologie pura si cit imaginatie dramaturgica in Sint propria mea sotie?
Piesa in sine se bazeaza pe fapte reale, dar textul nu e scris verbatim (transcriere cuvint cu cuvint, tehnica utilizata frecvent in docudrama americana, n.r.). Nu e o reproducere literala a conversatiei noastre. Parte din piesa provine direct din inregistrarile noastre, dar alteori am recreat scene, din memorie, sau am refacut dramatic momente despre care ea doar a pomenit. Uneori imi iau libertati scriitoricesti.
Destul de departe de metoda Annei Deavere Smith, de pilda.
Exact. Anna e foarte scrupuloasa in a folosi, intotdeauna, doar citate, pe cind piesa mea contine lucruri inventate.
Totusi, la Sundance Theatre Lab, unde a fost dezvoltata piesa, ati lucrat cu un adept convins al scrierii verbatim, Moises Kaufmann, de la Tectonic Theatre.
Asa e, el si Ann apartin aceleiasi traditii. Pentru Moises, aceasta piesa a fost o indepartare de tehnicile cu care lucreaza de obicei. I-am spus de la inceput ca vreau sa pastrez o parte din transcriere, dar imi doresc sa dau piesei o forma tematica, deci va trebui sa ma bazez pe memoria mea. Erau atit de multe personaje in viata Charlottei, incit la
