Mesajul a fost trimis. Multumesc!

210 milioane de euro pentru echipamente medicale

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 22 februarie 2007 ·

Spitalele şi policlinicile vor fi dotate cu echipamente medicale de peste 200 milioane euro. Aceeaşi sumă pe care Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu a estimat că o va strânge din taxa pe viciu în 2007. Tot taxa pe viciu este şi sursa pentru programul naţional pentru evaluarea stării de sănătate a populaţiei, care ar trebui să coste peste 260 milioane euro, dar care a fost însă amânat. Programul ar fi trebuit să înceapă în luna ianuarie a acestui an şi ar fi constat într-un set de analize gratuite pentru toţi cetăţenii României. Recent, pe site-ul Ministerului Sănătăţii a fost publicat un anunţ de intenţie pentru achiziţia de echipamente medicale. Procedura de achiziţie va fi cea a licitaţiei deschise, iar cantitatea produselor se poate mări sau micşora în funcţie de bugetul alocat. Dacă licitaţiile se finalizează în forma anunţată, ar urma să fie cea mai mare investiţie din sectorul sanitar, având în vedere că suma totală alocată pentru aceasta este de 7.000 miliarde de lei, echivalentul a circa 210 milioane de euro. Printre echipamentele medicale care urmează a fi achiziţionate de Ministerul Sănătăţii se numără şi 60 de computer tomografe, 550 aparate ecograf, 450 electrocardiograf, 130 endoscop, 1.500 injectomate, 120 instalaţii sterilizare, 60 mamograf, 90 seturi laparoscopie, 125 sisteme monitorizare, 25 unităţi stomatologice, precum şi 15 gama cameră. Cea mai mare suma a fost alocată pentru cele 35 de angiografe, care vor costa 1.225 miliarde lei. (I.O.)

Spitalele şi policlinicile vor fi dotate cu echipamente medicale de peste 200 milioane euro. Aceeaşi sumă pe care Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu a estimat că o va strânge din taxa pe viciu în 2007. Tot taxa pe viciu este şi sursa pentru programul naţional pentru evaluarea stării de sănătate a populaţiei, care ar trebui să coste peste 260 milioane euro, dar care a fost însă amânat. Programul a

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lidera POT, Anamaria Gavrilă, și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale 2025

Ziua Constanta acum 27 minute
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, și-a depus, sâmbătă, 15 martie 2025, candidatura pentru alegerile prezidențiale care vor avea loc în acest an. Citește și: Candidatura lui George Simion a fost validată la alegerile prezidențiale

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum 2 ore
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 31 minute
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

CCR îi permite lui Victor Ponta să candideze la alegerile prezidențiale 2025

Libertatea acum 55 minute
Curtea Constituțională a transmis sâmbătă, 15 martie, că a respins două contestații împotriva candidaturii lui Victor Ponta, după ce acesta și-a depus candidatura la BEC.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum o ora
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 5 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Incidente grave la protestele din Serbia: o mașină a intrat în mulțime, mai multe persoane reținute

Mediafax acum o ora
„În suburbia Žarkovo, o mașină a intrat într-o coloană de protestatari, rănind trei persoane, iar poliția a anunțat că l-a reținut pe șofer. În centrul Belgradului, un student și un profesor universitar au fost răniți într-un atac comis de un grup d

Ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite, declarat "persona non grata" de către secretarul de stat american, Marco Rubio

Wall-Street.ro acum 7 ore
Secretarul de stat american, Marco Rubio, l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite "persona non grata", acuzându-l în special că îl "urăşte" pe preşedintele Donald Trump. Ebrahim Rasool "alimentează tensiunile rasiale, urăşte Stat

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

10°
sâm.

10°/24°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°