Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din Irak, acasa - Cu arme si bagaje,britanicii se retrag

Publicat in Jurnalul, joi 22 februarie 2007 ·

Premierul Regatului Unit, Tony Blair, a anuntat ieri ca din totalul de 7.100 de trupe britanice cantonate in Irak, vor fi retrasi 1.600 de soldati in urmatoarele luni, urmand ca pe teritoriul de sub comanda aliatilor sa ramana 5.500 de soldati.

Anuntul vine la relativ scurt timp dupa ce presedintele Bush a cerut Congresului suplimentarea de trupe in Irak si Afganistan. Marea Britanie si SUA sunt aliati traditionali, dar Blair a incercat sa prezinte decizia sa ca fiind un pas firesc, deoarece numarul violentelor si atentatelor din Irak a scazut substantial, dupa cum relateaza BBC. Tot ieri, in Copenhaga, premierul danez, Anders Fogh Rassmusen, a anuntat ca tara sa planuieste sa-si retraga trupele din Irak in august anul acesta. Danemarca isi va inlocui cei 460 de soldati din Irak cu o misiune de elicoptere. In contrapondere, parlamentarii bulgari au decis ca este momentul suplimentarii efectivelor militare trimise de aceasta tara. Cei 120 de militari bulgari deja prezenti in Irak vor fi inlocuiti de 155, noul contingent urmand sa plece spre Orientul Mijlociu in martie. Misiunea va fi extinsa pana in 2008 si va asigura paza unei tabere de refugiati de la Ahsraf, la 70 de km nord de Bagdad.

ALIATI. La scurt timp dupa aceste anunturi, Lituania si Letonia, state aliate ale SUA in razboiul impotriva terorismului, au anuntat, prin vocile ministrilor apararii din cele doua tari, ca vor retrage majoritatea contingentelor lor din Irak. "Impreuna cu partenerii nostri britanici si danezi consideram situatia din Irak ca fiind stabila si estimam ca supravegherea poate fi transferata trupelor irakiene", a declarat ministrul lituanian al apararii Jouzas Olekas, citat de AFP. Liatuania are 50 de soldati desfasurati in Irak, iar Letonia 120, preconizandu-se o reducere a acestui contingent la sfarsitul misiunii lor in iunie. "Britanicii au facut ceea ce prevedea si planul p

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°