- Editorial - nr. 36 / 22 Februarie, 2007 Urmarind, prin intermediul televiziunii, spectacolele cu donatii pentru ajutorarea copiilor cu dizabilitati (handicapati), organizate de catre UNICEF, nu poti ramane impasibil la ceea ce exista in spatele acestora, la dramele si suferintele a sute de mii de copii si ale familiilor lor. Marele necaz este ca numarul substantial este in continua crestere, de unde si nevoia acuta de ajutor pentru a le face viata mai usoara. Cu totii am ramas impresionati nu numai de soarta lor, ci si de spiritul de solidaritate al oamenilor, mai ales al celor cu posibilitati reduse, gata sa sara primii intotdeauna in sprijinul semenilor lor, dar si al unor oameni cu dare de mana mai sensibili la necazurile unora. Ascultand ceea ce i s-a intamplat fiecaruia, s-a putut constata ca nu exceleaza numarul celor care ispasesc pacatele rudelor lor, din nu stim a cata generatie, cum se spune. Cei mai multi handicapati sunt urmarea gravelor si inadmisibilelor erori umane, care au avut si continua sa aiba loc in sistemul romanesc de educatie si ingrijire, de ocrotire, in care pe primul loc se situeaza neregulile din domeniul sanitar. Majoritatea celor ajunsi in asemenea suferinte sunt rezultatul rebut fie al unei erori medicale la nastere, in timpul unor perioade de tratament, sau al unor "scapari" ale personalului din centrele de ocrotire si educatie. Nu poti sa nu incerci un sentiment de revolta fata de cei care se joaca cu viata, sanatatea si integritatea corporala a semenilor nostri, cand auzi ca respectivul copil a ajuns in nedorita situatie din cauza unui medic care n-a stiut sa foloseasca forcepsul la nastere, a unei asistente care i-a administrat gresit o injectie, perfuzie sau transfuzie, a unei ingrijitoare care, la obisnuitul taifas din timpul programului de lucru, l-a scapat de sub supraveghere etc. De altfel, avem ferma convingere ca in spatel