Oficiali militari americani şi-au exprimat preocuparea faţă de recentele atacuri în care rebelii din Irak şi-au manifestat disponibilitatea de a apela la arme chimice pentru a teroriza populaţia.
În ultimele trei săptămâni s-au înregistrat mai multe atentate în care a fost folosit clor, substanţă care provoacă arsuri şi poate fi fatală daca este inhalată. Astfel, miercuri, un camion încărcat cu butelii cu clor a fost aruncat în aer în sud-vestul Bagdadului, provocând moartea a doi irakieni şi numeroşi răniţi. Cu o zi înainte, un alt camion care transporta clor a explodat în nordul Bagdadului, provocând moartea a cinci persoane. Fumul otrăvitor rezultat a îmbolnăvit peste 150 de persoane. La începutul lunii peste 12 oameni au murit în explozia unui camion care transporta dinamită şi un rezervor de clor în provincia Anbar.
Un purtător de cuvânt militar irakian, Qassim Moussawi, a declarat că militanţii au început să utilizeze ''metode murdare'' iar un oficial american a afirmat că atacurile chimice par să fie o nouă tactică a rebelilor, în dorinţa lor de a crea haos. El a anticipat că se vor mai produce atacuri similare, puse la cale de diverse alte grupări militante. Experţii apreciază că insurgenţii au recurs la clor pentru că acesta este disponibil în cantităţi mari în Irak pentru tratarea apei din reţelele de distribuţie aflate într-o stare precară. (I.B.)
Oficiali militari americani şi-au exprimat preocuparea faţă de recentele atacuri în care rebelii din Irak şi-au manifestat disponibilitatea de a apela la arme chimice pentru a teroriza populaţia.
În ultimele trei săptămâni s-au înregistrat mai multe atentate în care a fost folosit clor, substanţă care provoacă arsuri şi poate fi fatală daca este inhalată. Astfel, miercuri, un camion încărcat cu butelii cu clor a fost aruncat în aer în sud-vestul Bagdadului, provocând moartea a doi irak