Pe vremea lui Iliescu, presa de opoziţie se numea, cu o sintagmă prezidenţială care a făcut vogă, "cealaltă parte a presei". Era un punct de vedere neo-comunist, de care, dl Iliescu se Pe vremea lui Iliescu, presa de opoziţie se numea, cu o sintagmă prezidenţială care a făcut vogă, "cealaltă parte a presei". Era un punct de vedere neo-comunist, de care, dl Iliescu se ţinea. Căci, trebuie să recunoaştem, cu toate obstrucţiile puterii pesediste, am avut o presă de opoziţie. Timidă. Dar reală. Nu am putut crede multă vreme că dl Băsescu, preşedintele portocaliu pe care l-am votat, va putea ajunge tot aici. La "cealaltă parte a presei". La a separa, cu o baghetă subiectivă, exprimată public, meschină şi piţiflenderistă, presa LUI de presa noastră. A celorlalţi. La a se manifesta pe deplin iliescian. Tot sub reflexul bolşevicoid. Ceea ce nu mă mai surprinde este doar termenul folosit, care îl substituie perfect pe cel iliescian: "mogulii de presă". Sincer să fiu, constat că nu e nicio diferenţă de conţinut între cele două sintagme. Mai mult, eu unul, pe vremea pesediştilor, când am constatat că presa era deja aservită unor trusturi străine - mult mai uşor de manevrat financiar, fiindcă erau interesate doar de profit - am avut un puseu de bucurie aflând că un român, recte dl Vântu, primul, pune mâna din nou pe o parte a mass-mediei autohtone. Înstrăinată şi aservită de guvernul Năstase. Aveam, recunosc, nostalgia vremilor când dânsa, presa, era dominată, condusă opiniocratic fie spus, chiar de trustul ideologico-financiar Cârciog - Cristoiu - Nistorescu. Care pe atunci avea o candoare de-a dreptul virginală. Era vremea când ai noştri ne judecau//influenţau, bine sau rău, pe Noi. Dl Voiculecu era şi el, trebuie să recunosc, aici. Incluzând, desigur, şi politicianismul dumnealui, şi trasul pe propria-i spuză. Dar era, repet, de-al nostru. Nu o dată am observat spiritul, poli