...se apropie tot mai periculos de capul lui Alin Artimon. Sansele de supravietuire ale tanarului antrenor la carma lui "Poli" devin pe zi ce trece tot mai mici, chiar daca intrecerea interna se reia abia la acest sfarsit de saptamana.
Dupa doua stagii de pregatire neconcludente si un amical pierdut lamentabil la Craiova, brusc, patronul clubului alb-violet descopera ca nu s-a facut nimic in cele trei luni de pauza competitionala. Evident, de vina este staff-ul tehnic, drept urmare este readus pe tapet numele lui Ioan Andone, cel care fusese vehiculat si la sfarsitul sezonului de toamna.
Toti cei implicati dezmint, insa, discutiile pe aceasta tema, dar amintirea modului cum a fost demis Olaroiu si instalat Hagi este inca vie la Timisoara. Situatia lui Artimon este, deci, extrem de ingrata.
Pe de o parte, conducerea a deschis robinetul presiunii la maxim, pe de alta este nevoit sa negocieze si sa plece urechea la sfaturile a numerosi "specialisti", consilieri sau directori. In plus, nici nu poate alinia cel mai bun unsprezece la meciul de debut cu Rapid.
Colac peste pupaza, prin abilitatea lui Gheorghe Chivorchian, sfertul de finala al Cupei i-a fost adus la Timisoara, un eventual esec in fata Iasiului fiind de neconceput. In mod normal, daca nu pierde nici unul din primele trei jocuri oficiale si se califica in semifinalele Cupei, Artimon ar putea obtine nota de trecere. Daca bate pe Dinamo, ar intra definitiv in inimile suporterilor banateni, care n-au mai trait aceasta satisfactie de foarte multi ani. Dar daca da chix?
Ce ar putea face un alt antrenor, chiar unul consacrat, cum este Andone? Pierderea meciurilor cu Rapid si Dinamo sau iesirea din Cupa ar compromite oricum obiectivul si intregul sezon. Omul va avea scuza ca nu a condus el pregatirea de iarna si ca nu a fost implicat in transferuri. Si ajungem la eternele promisiuni cu recladi