Mult ovaţionatul capitalism, cel ce pompează capital buluc în arterele vitale ale ţării, a împins democraţia până-n coasta muntelui, declanşând între om şi copac un război lung, Mult ovaţionatul capitalism, cel ce pompează capital buluc în arterele vitale ale ţării, a împins democraţia până-n coasta muntelui, declanşând între om şi copac un război lung, inegal şi sângeros. Prin urmare, grandoarea muntelui a fost prefăcută într-un deprimant câmp de luptă, semănat cu sânge vegetal închegat şi leşuri de brazi zăcând, schimonosiţi, în mlaştină de rumeguş. La cotele înalte ale crimei, gaterele răpăie victorios, desăvârşind - cu răceală mengeliană - execuţiile în masă, care au zilnic loc. Sunt şterse, aşadar, pădurile de pe hartă, asemenea satelor de saşi, şi cu efecte asemănătoare pentru starea naţională. Dispar colectivităţile de copaci, sistându-ne liniile de credit nerambursabil în ozon, în frumuseţe, în sănătate. Trec în nefiinţă familii de copaci - cu bătrâni, adulţi şi copii, lăsând în urmă prăpăd de caniculă, de secetă, de inundaţie. În alte colţuri ale lumii, dacă retezi un arbore, te paşte puşcăria. În România, dacă tai o pădure, te paşte chiverniseala. Locul "românului frate cu codrul" a fost luat de "românul frate cu contul". Păcat că brazii şi fagii nu pot să ceară, în străinătate, azil forestier. Măcelul administrat pădurilor are, mai curând, o cauză subconştientă. Educat la şcolile joase ale compromisului şi urâţeniei, românul ucigaş de păduri urăşte orice formă de verticalitate.
Dac-ar fi după el, ar reduce la orizontală şi "Coloana infinitului" de Brâncuşi.