În lista lui Panait Istrati, Andrée Viollis ilustrează, împreună cu Georges Duhamel, categoria scriitorilor "neutri, autori de cărţi mai mult sau mai puţin binevoitoare". Dar iniţiativa unei femei de a efectua singură o călătorie în U.R.S.S. apărea în sine ca un act de curaj, relevat ca atare chiar prin titlul cărţii: Seule en Russie de la Baltique a la Caspienne (Paris, 1927). Unghiul de vedere al scriitoarei, enunţat de la început, este acela al imparţialităţii: "Am notat din mers atît binele, cît şi răul, străduindu-mă să rămîn obiectivă şi lăsînd cititorului sarcina de a trage concluzii. Nici apologie, nici rechizitoriu." Cuvintele pe care le-am subliniat reiau o formulă a lui Edouard Harriot. Dar scriitoarea se exprimă mult mai sever decît omul politic, nefiind obligată să-şi menajeze amfitrionii: "Nu cred în instaurarea bolşevismului rus în Europa şi mai ales în Franţa. Mai întîi pentru că nu mai există deloc în Rusia libertatea de a gîndi, de a scrie, de a acţiona, uneori nici un fel de libertate.[...] Apoi, pentru că detaliile existenţei cotidiene sînt încă prea strict reglementate de Stat. Se trăieşte tot timpul ca într-o uriaşă cazarmă. Iată două pete îndestulătoare pentru a altera fizionomia regimului." Am spune că, de fapt, ele nu "alterează" chipul regimului, ci, dimpotrivă, îl definesc.
La Universitatea din Kazan, stînd de vorbă cu un profesor de economie politică, Andrée Viollis doreşte să afle cum se apără doctrina de eventuale şovăieli sau schisme ale prozeliţilor: "în Franţa spiritul critic este atît de dezvoltat încît... Un fulger imperios ţîşneşte dindărătul ochelarilor de fier: - Dacă profesorii francezi nu izbutesc să-şi convingă elevii, înseamnă că nu-şi cunosc meseria, ripostează peremptoriu tînărul puritan. Puritan sau călugăr fanatic?" Cît priveşte morala, lucrurile sînt la fel de simple: binele este sinonim cu tot ce slujeşte Statul ş
