Cum - se mai exclamă prin peisajul nostru public - abia intraţi în Europa, în loc să ne ocupăm de problemele serioase, o ţinem langa cu bileţele şi propuneri de referendum "la vivat concurenţa"? În loc să ne lămurim dacă transhumanţa e sau nu e ilegală (cum oare se cresc oile în alte ţări europene, că de ţinut pe loc nu poţi să le ţii?...), înroşim butoanele telecomenzii să vedem ce-au mai zis Băsescu, Tăriceanu, Orban, Geoană, Voiculescu şi ceilalţi, plus editorialiştii neamului, despre referendumul de suspendare vs referendumul pentru "uninominal"? Şi, în loc să pregătim cumsecade primele alegeri europene din istoria ţărişoarei, ne dezgustăm de politică privind la scandaluri provocate de nişte oameni care ne-au cîştigat voturile ca aliaţi, iar acum nici nu se mai suportă, dar nici nu vor să lase prea uşor din mînă avantajele de a fi la putere?

Astfel de nedumeriri sînt cu totul legitime şi, de cele mai multe ori, vin din partea unor oameni care îşi văd de treabă şi pentru care este de neconceput ceea ce se întîmplă în spaţiul nostru public: nervozitatea politică tinde să nu mai aibă nici un sens, iar conflictele "la vîrf" frizează absurdul. Analiştii serioşi au avertizat din timp că intrarea în Uniunea Europeană va aduce o "relaxare" a politicienilor şi a instituţiilor: după ce au amînat toate ciorovăielile pentru a nu periclita "obiectivul naţional al aderării", politicienii noştri au explodat rapid, odată văzuţi cu sacii în car. Pe de altă parte, după aderare - tot analiştii au spus-o - mijloacele prin care Uniunea Europeană sau Comisia de la Bruxelles pot influenţa mersul lucrurilor în România sînt - paradoxal - mai reduse decît atunci cînd aşteptam, an de an, "raportul de ţară": în afară de posibilitatea teoretică de a activa anumite clauze de salvgardare, Comisia Europeană nu prea mai are cum să-i impună unei ţări membre să-şi vadă de treabă şi să n