Aşa cum rămâi la foamea ta intrând în lumea unui roman ce se încheie în prima parte a acţiunii, un anume sentiment de frustrare pune stăpânire pe tine, citind amintirile unui septuagenar, constaţi că ele se opresc înainte ca memorialistul să-şi fi trăit o treime din viaţă. Frustrare care sporeşte când ţi se comunică existenţa unor însemnări conducând în următorii ani ai unei existenţe altfel învolburate. Or, chiar aşa se întâmplă cu volumul insidios intitulat Am să vă povestesc cândva aceste zile... (Ed. "Vinea", Buc., 2006), alcătuit din pagini de Jurnal, însemnări, versuri chiar ale scriitorului Petre Solomon, corespondenţe. Volum îngrijit de d-na Yvonne Hasan, care, de altminteri ne şi făgăduieşte un al doilea, sperăm editat cu aceeaşi acurateţe şi devotament cu care a îngrijit actuala carte. Născut la 15 februarie 1923, la Bucureşti, dintr-o familie numeroasă de evreime de bună cultură şi înclinată spre asimilare, familie înfăţişată, în aceste memorii, pe generaţii, cu figuri interesante, nu numai pitoreşti, se poate spune despre Petre Solomon că s-a născut într-o vreme şi într-un loc nepotrivite. Dar şi mustind de mierea lor - România interbelică. Anii au fost cei mai bogaţi ai ţării întregite, precum şi ai dezvoltării acelor curente totalitariste generatoare de dezastre, extremisme cu marcat caracter antisemit, xenofob. Ulterior, un război pierdut, pierderi teritoriale cu caracter de durată, mari mişcări de masse, ocupaţia sovietică şi odată cu ea patru decenii şi mai bine de comunism au creat - dacă acesta e termenul - o altă societate, de intens inconfort intelectual, ca să nu mai vorbim de mizeria fizică. Petre Solomon, victimă a istoriei, ca artist, filosof al raţiunii, trecut prin furcile unui totalitarism în chiar anii formării, s-a cristalizat netulburat, trăind, mai apoi, din literatură, mai puţin a sa, cât din traduceri, unele capitale. A depăşit