Pe 18 ianuarie 2007, a doua zi dupa schimbul de salve acuzatoare dintre Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu, Mircea Geoana, liderul PSD, convoca o conferinta de presa extraordinara pentru a da de stire natiunii ca principalul partid de Opozitie va initia procedurile de suspendare a presedintelui tarii. La o luna de la acest anunt, PSD a depus la Birourile celor doua Camere cererea de suspendare. Drumul catre referendumul atât de mult invocat de catre PSD-isti va mai trebui sa treaca prin: Sedinta comuna a celor doua Camere, Constituirea Comisiei parlamentare de ancheta, Activitatea Comisiei, trimiterea cererii si a documentelor la Curtea Constitutionala de catre presedintele sedintei comune, dezbaterea si luarea unei decizii de catre Curte, dezbaterea si votarea in Parlament si, in eventualitatea unui vot pentru suspendarea de o luna, referendumul. Daca intocmirii Cererii de suspendare i-au trebuit 30 de zile, ce sa mai spunem de celelalte momente care nu depind de PSD? In ritmul asta, s-ar putea sa ne prinda 2009, anul alegerilor prezidentiale, si-atunci nu va mai fi nevoie de referendum. Intocmirea Cererii de suspendare era o intreprindere extrem de simpla. Liderii PSD au invocat taraganarea prin nevoia de a strânge argumente juridice. Argumente juridice pentru ce? Pentru Curtea Constitutionala? Avizul Curtii e consultativ. Si chiar daca n-ar fi consultativ, e greu de presupus ca institutia va da un aviz in favoarea suspendarii. Sirul de incalcari marunte ale Constitutiei nu se supune motiunii de incalcare grava a Legii fundamentale. In plus, decizia Curtii va fi si ea eminamente politica. Votul din Parlament va fi fundamental politic. E absurd sa crezi ca alesii poporului, multi dintre ei analfabeti juridic si analfabeti pur si simplu, vor vota convinsi sau neconvinsi de argumentele juridice. Vor vota in functie de alte criterii decât cel constitutional. De