Întâmplarea petrecută cu mine mă pune în situaţia de a schimba deocamdată modul de acţionare - adică să scriu - în sensul că nu mă voi baza numai pe posibilităţile mele de a însemna, cu mâna mea, literele cuvenite, de a le transcrie pe hârtie, de a le duce eu personal la redacţie, unde aveam prilejul fericit de a-mi vedea uneori şi colegii. Nu.

De astă-dată trebuie să fac aceste acţiuni prin mijlocitori. Norocul meu (şi totdeauna am noroc - nu se ştie de ce) este că aceşti "mijlocitori" sunt fiinţe de mare calitate sufletească şi spirituală.

Ele sunt:

Doris Jurgea-Negrileşti, văduva marelui autor de memorii Gh. Jurgea-Negrileşti, al cărui volum Troica amintirilor - sub patru regi a făcut senzaţie anii trecuţi.

Mă întreb de ce cartea nu este republicată în a doua ediţie, întrucât ea e cunoscută şi admirată şi de românii din SUA - am aflat.

Portretul doamnei Doris i l-am făcut în prefaţa la Troica amintirilor, nu mai revin asupra lui.

A doua persoană, gata ieşită, ca din capul lui Zeus, înarmată, este Delia Damirescu, cunoscuta redactoare de cărţi, o doamnă fermecătoare, deşteaptă şi care pare totdeauna parfumată cu tutun de extraquality.

A treia persoană este chiar fiul ei, un tânăr cu aspect de efeb bărbos, extrem de amabil. El te ajută cu plăcere şi este deosebit de simpatic. Printre altele, îmi face legătura cu ai mei confraţi şi este o permanentă relaţie cu lumea literară.

Deci, devenind singur, sunt de fapt trei...

Interesant este faptul că persoana a doua a fost, demult, soţia poetului Valeriu Sârbu de la Cheia, pe care l-am vizitat anul trecut, întâmplător, cu maşina condusă de Andi, împreună cu doamna Jurgea-Negrileşti.

Culmea e că peste drum de casa lui se află casa unde am scris ultimul capitol al romanului meu Galeria cu viţă sălbatică, stând cu faţa la Zăgan, muntele nins (eram în decemb