De la fiul inexistent din Groenlanda

Domnule, presupun că îţi este cunoscută hotărîrea mea de a nu-ţi mai scrie după conflictul pe care l-am avut cu mama. Nu-mi închipui că nu ţi-a comunicat cele întîmplate în călătoria noastră la Rejkjavik. Aş fi vrut, cînd am invitat-o să ne petrecem împreună concediul, să ne simţim bine, dar a ieşit o catastrofă din cauza ideii dumitale de a-mi trimite "cele trei cărţi care ţi-au schimbat viaţa" - îţi citez dedicaţia. Nu m-au interesat şi s-a lăsat cu scandal. Sînt sigur că ţi l-a relatat. Ea e o femeie care nu ratează transmiterea unei veşti proaste. Dacă îţi scriu azi şi îmi încalc hotărîrea, se întîmplă dintr-un motiv neaşteptat. Am primit de curînd pe Internet, de la o fostă prietenă din România, un teanc de xeroxuri trase după articole de-ale dumitale apărute în urmă cu 50-60 de ani în Scînteia tineretului. Ea lucrează azi într-un colectiv de documentarişti al unei edituri care pregăteşte o antologie a presei comuniste dintre anii 1949-1989, "o antologie a ruşinii", aşa se va intitula; nu mi-a explicat de ce mi le-a trimis, probabil pentru ca să mă pună la curent cu trecutul tatălui meu, cu articolele lui socotite de ea "îngrozitoare". Cît timp am fost împreună, la Bucureşti, prin anii ’80, pe la 18 ani, îmi spunea tot timpul că-i place cum scrii, mai ales în revista Cinema; acum nu ştiu din ce i-a venit - am înţeles, tot de pe Internet, că azi în România e o mare plăcere să fie demascaţi expiraţii (am întîlnit şi termenul "dinozauri"). Din păcate, articolele acelea, vreo 20, sînt într-adevăr îngrozitoare. Nu doar pentru entuziasmul care le stă la bază. Tot ce scriai despre primele colhozuri româneşti, despre armata populară, despre eroii clasei muncitoare era de o lozincăreală incredibilă. Nu le-am putut citi pe toate, de la un cap la altul. Nu mă interesează că aveai o încredere oarbă în comunism. Te priveşte.