Prima grija a guvernantilor postdecembristi a fost aceea de a retroceda pamintul catre proprietarii de drept. Taranii si-au vazut visul cu ochii, iar toate sperantele lor de bunastare s-au canalizat spre palma de loc pe care au devenit stapini. La inceput si-au lucrat pamintul ca pe o afacere de familie, numai ca, odata cu trecerea anilor, cresterea alarmanta a preturilor materialelor si lucrarilor agricole i-a adus in imposibilitatea de a se mai descurca singuri. Totusi, pentru a nu lasa pamintul pirloaga, taranii au ales fie sa il vinda, fie sa il dea spre lucru. Asa a aparut in peisajul agricol o categorie noua de actori: proprietarii unor suprafete mai mari de teren, 20 - 50 ha, dobindite prin contracte de vinzare - cumparare. Cum, de regula, acesti noi proprietari provin din alte domenii de activitate decit agricultura, putini dintre ei isi lucreaza singuri terenul, la rindu-le apelind tot la serviciile arendasilor. Cu o mica diferenta, daca pentru taranul de rind arenda e singura modalitate prin care poate evita un sacrilegiu - acela de a lasa pamintul nelucrat -, pentru noua categorie arenda e o afacere, pe care, normal, o vor profitabila. In aceste conditii, in ultimii ani, intre arendasi si arendatori s-au pornit adevarate razboaie. Pentru ca, daca taranul amarit, lipsit de putere si bani, se multumeste doar sa se plinga autoritatilor locale de neseriozitatea celor care ii lucreaza pamintul, de neindeplinirea clauzelor contractuale si chiar de felul in care este tratat de acestia, proprietarii de "vita noua" nu stau la discutii. Ei sanctioneaza pentru orice abatere arendasul, iar atunci cind pe cale "amiabila", asa cum spune legea, nu se poate, nu se sfiesc sa ajunga in instanta. Iar ultima statistica e elocventa in acest sens: in instantele romanesti sint pe rol peste 1,2 milioane de procese care au drept obiect pamintul, cele mai multe cauze fiind pentru s