Alexandru Dobrescu Trecutul Iasilor e scris in cartile de istorie. Centru politic, administrativ, religios si cultural pana in 1859, dar vaduvit de acest statut prin Unire, targul Iesilor a fost botezat, in compensatie, "capitala culturala a Romaniei". Rol jucat la propriu pana putin dupa 1870, cand mintile si talentele de aici au prins sa ia calea Bucurestilor, atrase de perspectivele din capitala regatului. Exodul inceput atunci nu s-a incheiat nici azi. Cine vrea sa se afirme in viata publica, trebuie sa se afle neaparat la Bucuresti, adica in miezul lucrurilor.
Au plecat intai ambitiosii. Si au ramas nostalgicii, inadaptabilii la ritmul "micului Paris" si cei nedispusi sa-si joace cariera intr-o competitie fara menajamente. Pentru ca, a fi cel dintai la Iasi era de preferat unui loc secund in capitala. Dar a ramas mai cu seama un apasat sentiment de frustrare, impregnat in atmosfera locului. Intr-o "Fiziologie" a iesanului, scrisa acum 70 de ani, profesorul N. I. Popa vedea bine: "In cadrul darwinist de astazi, iesanul se simte infirm si inactual. De aceea, chiar daca gandeste, scrie si organizeaza, se opreste cel mai adesea in pragul actiunii."
Mai sunt Iasii un centru de iradiere, cum au fost vreme de secole? Sau, dimpotriva, despuiata de trecuta preeminenta, urbea si-a pierdut si capacitatea de a raspandi energie spirituala imprejur, lunecand pe incetul catre statutul de satelit al capitalei? Unii cred ca insasi rostirea intrebarii ar fi o dovada de provincialism. Insa a gatui o interogatie nu inseamna automat ca ea inceteaza sa existe. Tinuta sub obroc, dospeste periculos, cum orice suferinta netratata, deformandu-ne si felul de a gandi, si purtarea. Iar intr-o buna zi, oricat de prevazatori am fi, face explozie. Psihologia oamenilor locului e marcata oricum de aceasta "frustrare" istorica. N-avem decat sa cercetam reactiile iesanul