Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La medic se stă 15 minute

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 23 februarie 2007 ·

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a elaborat împreună cu Ministerul Sănătăţii Publice un proiect prin care le cere medicilor de familie să acorde pentru consultaţia unui bolnav cel puţin 15 minute. Cei care au elaborat proiectul susţin că în unele cazuri medicii îşi consultă pacienţii în câteva minute, lucru total nerecomandat. Numărul de deplasări efectuate lunar la domiciliul pacienţilor sunt şi ele criterii care indică „performanţa” unui medic de familie. „Proiectul are în vedere faptul că medicul de familie ar trebui să aloce mai mult timp asupra consultaţiei decât să stea să facă acte. Asta este în interesul pacienţilor pentru că s-ar acorda mai mult timp consultaţiei”, susţine Paul Becheanu, preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate a Judeţului (CASJ) Braşov. Pe de altă parte, măsura ar putea fi dezavantajoasă pentru medic. „Se întâmplă mai ales la începutul lunii ca un medic de familie să consulte zeci de persoane într-o singură zi, care poate vin doar pentru reţete. În cazul în care se aprobă proiectul, medicului de familie i se va stabili timpul alocat unui pacient şi, implicit, numărul de pacienţi care pot fi consultaţi într-o zi. Casa de asigurări va deconta numai pentru acest număr. Ce va consulta medicul peste, va fi neplătit, va fi muncă voluntară”, adaugă Becheanu.

Pe majoritatea medicilor de familie din Braşov îi găseşti la cabinet doar patru ore pe zi, programul lor fiind împărţit, teoretic, jumătate pentru consultaţii, jumătate pentru vizite pe teren. După noua normă pe care o vrea ministerul, acest lucru ar însemna, pentru 4 ore, maxim 16 pacienţi consultaţi pe zi. Al 17-lea pacient primit ar însemna muncă voluntară, pentru că statul nu mai plăteşte. În aceste condiţii, poate vom merge la medic doar să ne înscriem pe lista de aşteptare… Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a elaborat împreună cu Ministerul Sănătăţii Publice un proi

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Filmul românesc în care va apărea Silviu Prigoană după ce a murit. Va avea premiera pe 6 decembrie

Libertatea acum 7 ore
În vârstă de 60 de ani, Silviu Prigoană a murit pe 12 noiembrie 2024, după ce ar fi luat masa într-un restaurant din Bran.

Tânăr din București, mort pe loc după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. Unde a avut loc accidentul

Ziare.com acum 3 ore
Un tânăr de doar 22 de ani și-a pierdut viața marți seară, 12 noiembrie, într-un accident de circulație în București, după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. ”La data de 12.11.2024, în jurul orei 21.20, Brigada Rutieră a fost sesizată

Anchetă la Cluj, după ce o maşină a Poliţiei a fost filmată circulând pe trotuar – VIDEO

HotNews acum 5 ore
Poliţia Cluj a deschis o anchetă după ce imagini cu o autospecială circulând pe trotuar au apărut în mediul online. Două maşini de poliţie par a se deplasa către o intervenţie, întrucât ambele au semnalele acustice şi luminoase pornite, însă una din

Dezbateri publice - 13 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 11 minute
ANUNŢ PUBLIC PENTRU DEZBATEREA PUBLICĂ PRIVIND SOLICITAREA DE REVIZUIRE A AUTORIZAŢIEI INTEGRATE DE MEDIU „ROMCIM S.A.”, cu sediul în Bucureşti, sector 1, Str. Emanoil Porumbaru nr. 93-95, etaj 1 şi 5, aduce la cunoştinţa celor interesaţi, organiz

„Pacea nu mai este o certitudine”

Buna ziua Brasov acum 11 minute
Situaţia actuală de securitate ne arată că pacea nu mai este o certitudine pe continentul european, a declarat, marţi, şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, în cadrul alocuţiunii ţinute cu ocazia aniversării a 165 de ani de la

Camera Deputaților, undă verde pentru cumpărarea a 32 de avioane de vânătoare F-35

Wall-Street.ro acum 8 ore
Camera Deputaţilor a adoptat, în procedură de urgenţă, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35. S-au înregistrat 195 voturi ''pentru'', 4 ''contra'' şi o abţinere, conform Agerpres. Proiectul de lege are legătură cu Concepţia de r

Încă o dronă rusească a fost descoperită în Republica Moldova. Este a treia în tot atâtea zile

Ziare.com acum 7 ore
Încă o dronă, a treia în trei zile, a fost găsită marți, 12 noiembrie, în extravilanul localității Coșernița, din raionul Criuleni, din centrul Republicii Moldova, aflată la doar 23 de kilometri depărtare de capitala Chișinău, au anunțat autoritățil

Liderul grupului PPE, după audierea Roxanei Mînzatu: „Există încă întrebări legate de proprietatea ei care necesită clarificare”

HotNews acum 4 ore
Liderul grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, Manfred Weber, a declarat marţi seară, într-un comunicat, că după audierea comisarului-desemnat român Roxana Mînzatu există încă întrebări legate de proprietatea acesteia d

Nicolae Ciucă, după aprobarea achiziţiei de F35: Este un avion care poate să ducă lupta şi în aer şi la sol, poate să fie un mijloc care achiziţionează informaţii. Este multifuncţional

News.ro acum 5 ore
Preşedintele PNL, generalul Nicolae Ciucă, a apreciat că, prin achiziţionarea avioanelor de generaţia a cincea - F35, România demonstrează că face într-adevăr ceva pentru apărarea spaţiului aerian. Avionul este ”un integrator de capabilităţi”- poate

Marcel Ciolacu: Indiferent cine va fi viitorul preşedinte, eu îmi doresc un preşedinte care să nu mai împartă românii în buni şi răi, de la oraş sau de la sat, din România sau din diaspora, îmi doresc un preşedinte care, în sfârşit, să unească

News.ro acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, în întâlnirea cu reprezentanţii comunităţii românilor din Marea Britanie, că indiferent cine va fi preşedintele României, el îşi doreşte un preşedinte care să nu mai împartă românii în buni şi răi, de la o

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

5°/10°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/9°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

1°/8°
vin.

1°/8°
sâm.

1°/9°
Constanta
acum

mie.

5°/11°
joi

7°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/5°
joi

-1°/5°
vin.

-1°/5°
sâm.

-1°/6°
Timisoara
acum

mie.

2°/8°
joi

1°/7°
vin.

-0°/7°
sâm.

1°/9°