Chestia asta cu Anna Nicole Smith m-a lovit tare. Nu mă aşteptam. M-a întristat, m-a întors pe dos, aproape că mi-au dat lacrimile. M-au scos din minţi scrisorile telespectatorilor către CNN. Oamenii întrebau: "De ce să faceţi atîta publicitate morţii unui nimeni? Mari oameni de ştiinţă, gînditori şi scriitori trec în nefiinţă şi de-abia dacă se pomeneşte de ei. De ce să alocaţi atîta spaţiu hertzian unei pipiţe?". Din punct de vedere raţional, oamenii ăştia aveau dreptatea lor, dar eu n-am treabă cu raţiunea. Am rămas uimit să văd cît de adînc îmi intrase sub piele această creatură de operetă, această carne de tun pentru paparazzi. Cînd cineva a numit-o o palidă imitaţie a lui Marilyn Monroe, m-am chircit. Desigur, era şi asta, dar cîte Marilyne Monroe au mai apărut după original? Un milion de Marilyne, unele dintre ele croindu-şi propriul succes, precum Madonna, altele ducîndu-se ca spuma în jos, pe gîtiţa veşnic flămîndă a presei. Anna Nicole Smith era propria ei făcătură, unică în felul său, o fată din clasa muncitoare care s-a despuiat de ţoale pentru America, mai întîi într-un club de striptease, apoi în Playboy şi, la final, pentru un miliardar.

Dar cel mai mare triumf al ei a venit atunci cînd şi-a pus ţoalele la loc, pentru a începe un uimitor periplu prin sufletul nostru colectiv: s-a îngrăşat, a slăbit, a devenit un reality show, a plîns şi a vituperat şi şi-a expus sufletul în public. Trupul său, lăsat cu generozitate să se iţească prin mereu schimbătoarele haine, a început să urmeze meandrele propriei minţi, mai degrabă decît dorinţele simple ale publicului. S-a dovedit cu minte şi s-a înfăţişat cuminte la tribunale, ca să-şi apere drepturile. La un moment dat, i-a spus unui judecător, pe jumătate zîmbind şi mustind de inteligenţă subversivă: "Nu e ieftin să fii ca mine". Adevăr grăit-a! Nici ieftin şi nici lesne. Căsniciile şi legăturile ei e