În 2003, Gabriel Liiceanu a avut încrederea să îmi propună coordonarea unei noi colecţii la Humanitas, pe care a numit-o "Înţelepciune şi credinţă". Ea trebuia să ofere publicului cultivat cărţi care să hrănească şi să bucure totodată, cărţi de experienţă şi de interogaţie spirituală, de frumuseţe a gîndului şi a expresiei. Mi-am spus că aceasta e, într-adevăr, o zonă mai puţin acoperită din literatura domeniului religie/tradiţii/spiritualitate, unde, după 1989, s-a publicat mult, dar mai cu seamă pe extreme. (Las deoparte tipărirea en gros a genului New Age, paranormal, poliţist-deconspiraţionist, vandabil datorită izului sulfuros sincretic ori ieftin palpitant.) Pe de o parte, edituri creştine publică literatură de evlavie sau de dogmă, dar într-o formă editorială, adesea, frustă. De cealaltă parte, apar din ce în ce mai mult volume erudite, ediţii de texte ori studii de specialitate. Între o literatură de edificare rapidă şi literatura ştiinţifică, cu subsol amplu şi vocabular tehnic pe o temă extrem de ţintită, rămîne o a treia zonă, foarte largă şi necesară. E necesitatea de a oferi unui public cu anumite exigenţe intelectuale cărţi unde tematica religioasă îşi arată înalta calitate culturală şi îndelungata istorie, precum şi îndrăzneala ideilor întrupate într-o practică, o ordine de viaţă. Mai e ceva. După ce o jumătate de secol subiectul religie a fost izgonit din spaţiul public, lipsa de orientare culturală, de cunoaştere pur şi simplu, în acest domeniu e destul de mare. Familiaritatea cu tematica spirituală - fie că e vorba de interes cultural ori de angajare spirituală - e de reînvăţat. Or, pentru un public cultivat, de toate vîrstele, literatura apologetică şi arhaizantă e, în genere, puţin atrăgătoare; literatura prea specializată e nereverberantă. Alături de Editura Institutului Biblic al Bisericii Ortodoxe Române, cu un stil şi o adresă bine defini