Nu mai vreau sa inteleg nimic: cine cu cine tine, cine de partea cui e, cine in ce echipa joaca. Cred ca, de fapt, notiunea de baza e foarte simplu de inteles: toti fura, dar numai din Romania, nu din alta parte.
Asa cuprins de ganduri negre si scuturat de accese de febra, mi-am zis ca o masa buna m-ar mai remonta si, cu un imens efort de vointa, m-am aruncat din pat, am iesit din casa si am facut cativa pasi pana la La Fattoria, un restaurant italienesc unde speram eu sa gasesc hrana care sa ma puna pe picioare.
La Fattoria este ca o casuta de turta dulce pitita in padurea din poveste - in cazul nostru Parcul Herastrau, ai carui copaci se apleaca gratios peste acoperis, iar lacul sclipeste in departare. Inauntru, mese acoperite cu tesaturi fine, crem, mult lemn si mult accent pe contrastul dintre nuantele de maro: brun, rosiatic, bej etc. Intr-o vitrina strategic plasata - mai multe sticle de vin nobil italienesc. Dar mie mi-a atras atentia o alta vitrina - cea cu prajituri: vanilie, frisca, ciocolata, inghetata. Nici nu apucasem sa comand antreul ca deja ma gandeam la desert, ceea ce mi-a mai inseninat fruntea inflacarata de febra care nu-mi mai trece de vreo zece zile. Mi-au placut si ferestrele imense, care te lasa sa vezi fie o bucata buna de parc, fie inflatia de constructii de pe cealalta parte a strazii, cu toate cladirile care parca sunt cocotate una peste alta. Asa ca mai bine asezati-va la o masa care da spre parc, spre aleile unde trebuie ca s-au plimbat conspiratorii in timpul comunismului, sfatuindu-se: "Scriem scrisoarea sau nu?" Din pacate, in tot acest cadru relaxant, natural, chelnerul se integreaza ca bolovanul in perete. Oare de ce am avut noi parte de un chelner al carui numar la pantofi, dupa umila mea parere, este mai mare decat propriul IQ? Veti spune poate ca sunt rau, dar daca mergeti intr-un loc cu pretentii, nu va asteptati ca