Profiturile mici ale asigurătorilor îi fac pe aceştia să se gândească la creşterea preţurilor poliţelor de asigurare, mai ales ale celor RCA şi CASCO, în condiţiile înregistrării de Profiturile mici ale asigurătorilor îi fac pe aceştia să se gândească la creşterea preţurilor poliţelor de asigurare, mai ales ale celor RCA şi CASCO, în condiţiile înregistrării de pierderi a profitului în 2006, afirmă reprezentanţi ai asigurătorilor. Estimările pentru 2007 apreciază că valoarea pieţei asigurărilor va depăşi două miliarde de euro anul acesta, în condiţiile creşterii constante, din ultimii ani, de 25-30%. Anul trecut, piaţa a înregistrat o creştere de 33 de procente faţă de 2005, la peste 1,6 miliarde de euro. "Piaţa de asigurări din România va avea anul acesta un ritm de creştere apropiat de cel din 2006, când valoarea primelor brute subscrise a fost de peste 1,6 miliarde de euro, a declarat, ieri, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), Angela Toncescu, la un seminar despre piaţa asigurărilor. Totuşi, preşedintele Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), Cristian Constantinescu, crede că ritmul de creştere a pieţei va fi mai mic de 20% pe an şi afirmă că preţul unor poliţe, în special RCA şi CASCO, ar trebui să fie majorate cu circa 30%. În acelaşi timp, acesta estimează că piaţa de asigurări din România a trecut pe pierderi anul trecut, de la un profit de circa 1% din cifra de afaceri în 2005. "Consider că piaţa de asigurări a înregistrat pierderi anul trecut. În 2005, industria a realizat un profit de circa 1% din cifra de afaceri", a mai afirmat Constantinescu. El nu a putut să aprecieze, deocamdată, nivelul pierderilor cumulate. Nici oficialii CSA nu s-au putut pronunţa asupra profiturilor obţinute de asiguratori, întrucât nu s-au centralizat încă datele financiare pe 2006 de la companii. Sistemul priv