Pentru cei ce nu au putut scruta lumea mai departe de batatura propriei ograzi, Balcicul ar fi oferta cea mai apropiata si mai tentanta. Si eu, la randul meu, cu ceva ani in urma, scapand cu ajutorul unor prieteni ceva mai sus de Vama Veche, pe drumul ce duce prin Cap Caliacra spre Balcic, aveam sa descopar fascinat un alt tarm de mare si o alta lume, incarcata cu miresme meridional-orientale, ce m-au facut sa exclam, aidoma romanticilor paseisti, "et in Arcadia ego".

Balcicul emana acest farmec, fiind o asezare litorala bine adapostita intr-un golf natural format de imbratisarea muntilor Hercinici, "de creta", din vecinatate. O oaza de domesticitate bucolica si exotica, candva un refugiu indragit de la Nord de Dunare al casei regale si "capitala" estivala a artistilor romani, credinciosi mirajelor pleinair-iste si vigurosului flux impresionist ce strabatea Europa de la Apus la Rasarit.

Suflarea artistica romaneasca, indeosebi cea a pictorilor, inca mai palpita, memorial si emotional, in fata acestui "azimut" al culturii plastice interbelice, de traditia caruia sunt legate mari nume ale picturii si poeziei postavangardiste autohtone. Iata ca locul si implinirea vocatiei culturale si artistice nu au ramas doar un episodic reper nostalgic in portofoliul mnemonic al istoricilor de arta. Adevarul este ca dupa stralucita cercetare si enciclopedica abordare monografica a "coloniei artistice" de la Balcic, de catre Doina Pauleanu, expert eminent al Muzeului de Arta din Constanta, dublata de cel mai impunator spectacol vizual recuperator al mostenirii plastice a Balcicului - expozitie itinerata si la Bucuresti cu mai putin de doi ani in urma, ce s-a bucurat de un enorm succes de public si de presa - spiritele s-au inviorat. Initiative curatoriale s-au infiripat peste noapte, pasiuni si elanuri creatoare au fost trezite din amorteala. Au fost sensibilizati