Extinderea şi unificarea europeană sînt departe de a fi un fapt împlinit. Lucrurile sînt încă în plină desfăşurare şi, deşi putem risca un pronostic sau altul, e imposibil să anticipăm perspectivele, ritmul şi detaliile evoluţiilor viitoare. Nu ştim cînd vom putea vorbi de un proces încheiat, cum va arăta, în final, Europa Unită, nu ştim nici măcar - dacă sîntem eurosceptici - în ce măsură proiectul Europei Unite e unul cu adevărat realizabil, în termenii în care a fost conceput. Vă propun totuşi să facem un experiment mental. Să zicem că sîntem la sfîrşitul acestui proiect. Să ne închipuim că speranţele noastre cele mai îndrăzneţe s-au împlinit: s-a atins un nivel înalt şi omogen al bunăstării în toate statele membre, drepturile omului sînt pretutindeni regula vieţii zilnice, economia de piaţă a atins un nivel funcţional pe întreg continentul, legislaţia, administraţia, finanţele sînt în perfectă coordonare. Să ne imaginăm, cu alte cuvinte, că sîntem deja locuitorii propriei noastre utopii. Ei bine, dacă nu vom fi cuprinşi de dulcea somnolenţă a scopului atins, dacă nu ne vom mulţumi să savurăm, suficienţi, beneficiile unei vieţi confortabile, va trebui să ne punem noi întrebări: "ce urmează?", "ce vom face de-aici înainte?", "ne-am străduit să atingem această ţintă, ca să ce?". Pentru că, în definitiv, toate comodităţile pomenite adineauri nu sînt decît condiţii optime de subzistenţă, premise ale unei vieţi civilizate. Ele nu pot fi însă substanţă, conţinut de viaţă. Şi traiul bun, şi respectul celuilalt, şi acceptarea diferenţei, şi eficienţa instituţiilor constituie laolaltă ambianţa normalităţii, decorul legitim şi necesar al oricărui proiect existenţial. Altfel spus, ele sînt "materie primă", elemente de context. Întrebarea care se pune e, însă, ce text vom înscrie în contextul acesta? Cum vom prelucra, în plan individual şi comunitar, beneficiile unei org