Nu sîntem convinşi chiar în toate cazurile de aserţiunile poetei. Marin Preda apare idealizat, cu toate că derapajele de atitudine şi comportament ale importantului prozator sînt bine cunoscute (de-ar fi să amintim numai schimbările pe care le opera cu promptitudine în cărţile sale, de la o ediţie la alta, spre a fi cît mai în concordanţă cu linia sinuoasă a partidului). Asupra lui Gorbaciov găsim o remarcă frumoasă în sine, dar... discutabilă: "în felul lui, Gorbaciov a fost, poate, mai fanatic decît însuşi Stalin, întrucît el a crezut că ar putea să menţină vechea ordine socială fără să mai utilizeze forţa cu care a fost ea menţinută înainte de venirea lui la putere". Deoarece, în chip obiectiv, acest final lider sovietic are meritul de-a fi adus o contribuţie extrem de importantă la surparea comunismului în ţara sa ca şi în Estul Europei, fiind comparabil nu atît cu conducătorul Coloniei penitenciare a lui Kafka, ci cu un ucenic vrăjitor care a aruncat în salutară dezordine factorii sistemului abuziv. Cît priveşte rezistenţa prin cultură, considerăm că ea nu se cuvine nici subevaluată nici supraevaluată conjunctural. Fără a-i hărţui meritele, nu e nimerit a o pune pe acelaşi talger cu oponenţa politică, aceasta posedînd virtutea sa intrinsecă, o virtute complementară faţă de expresia estetic-autonomă: "La urma urmei, se interoghează Ileana Mălăncioiu, de ce ar fi fost mai important să-ţi exprimi protestul printr-o scrisoare adresată unui ştab mai mic ori mai mare, decît printr-o carte care chiar a însemnat ceva?". Ambele sînt "importante", însă în planuri axiologice diferenţiate.

în schimb înregistrăm cu satisfacţie decizia poetei de-a nu se limita la generalităţi şi la abordarea trecutului (aşa cum fac unii cercetători şi... cercetătoare, care vor să-şi întemeieze "diplomatic" o postură de curaj exclusiv pe seama unei materii revolute), referindu-se la cîţi