* Boris Cyrulnik, De chair et dââme, Odile Jacob, Paris, 2006.
De ce unii dintre noi par invulnerabili şi reuşesc să suporte, mult mai bine decît alţii, inevitabilele pierderi şi răni pe care ni le rezervă viaţa? Cum se face că bucuria se poate transforma instantaneu în tristeţe, dar şi invers? Ce este inconştientul cognitiv, biologic? De ce, pentru a deveni inteligenţi, trebuie să fim iubiţi? În ce fel se redefineşte astăzi bătrîneţea? Cît de importantă este muzica?
La acest gen de întrebări încearcă să răspundă, în ultima sa carte, Boris Cyrulnik, un reputat neuropsihiatru, care ştie să pună în evidenţă aspecte existenţiale, de larg interes, pornind de la date clinice şi descoperiri de ultimă oră în neurofiziopatologie. El refuză explicaţiile simplificatoare, reducţioniste, pe care le oferă atît biologia, fie ea şi sociobiologie, cît şi abordările exclusiv psihologice, deşi admite că fiecare perspectivă aduce clarificări parţiale şi adevăruri demonstrabile.
Încă o dată, acea imagine a omului, care propune un model scindat între un trup-mecanism condiţionat genetic şi un suflet autonom, se dovedeşte falsă. Cu toate acestea, ipoteza i-a sedus atîta vreme pe toţi cei încîntaţi de explicaţiile liniare, unice, care încap în prea clarele noţiuni ale fiecărei discipline ştiinţifice în parte.
De exemplu, descoperirea rolului serotoninei şi a genelor responsabile de transportul acestui neuromediator a dus la punerea tulburărilor depresive exclusiv în seama genelor care fac posibil doar transportul unor cantităţi mici de serotonină. Cei cu această înzestrare ar fi mai vulnerabili psihologic, afectaţi profund de evenimentele negative. Dimpotrivă, cei care dispun de gene favorabile circulaţiei unei cantităţi mari din aceasta, iată, adevărata substanţă a fericirii, sînt naturi senine care găsesc întotdeauna puterea de a se reface rapid în urma lov
