Volumul de eseuri Vinovaţi fără vină, de Nicolae Breban, aduce o revelaţie importantă în ce-l priveşte pe autorul romanului Bunavestire. În cronici şi chiar în istoriile literare, romanele lui Nicolae Breban sunt trecute cu seninătate pe teritoriul prozei de analiză. Or, nimic nu îi este mai străin acestui autor proteic decât operaţiuni ale minţii precum analiza, sinteza, comparaţia, abstractizarea, generalizarea, concretizarea. Nicolae Breban este posesorul unui suflu epic de mare forţă, romanele sale par scrise după dicteul automat, adesea în dispreţul regulilor de punctuaţie şi gramaticale. Cititorul este pus în faţa unei revărsări de magmă narativă, în care s-au topit de-a valma întâmplări din cotidian, judecăţi filosofice, dezbateri pe teme obsesive, observaţii asupra comportamentului uman. Totul este descriere mai mult sau mai puţin aleatorie a unor comportamente şi judecăţi, flux al amintirii, behaviorism (inclusiv al psihicului, dacă se poate vorbi de aşa ceva). Lipseşte cu desăvârşire spritul de organizare, disciplina care trebuie să caracterizeze analiza propriu-zisă. De altfel, cu o luciditate... analitică, autorul este primul care atrage atenţia asupra acestei inadvertenţe în interpretarea specificităţii scrisului său: "Noi (autorul - n.m.) ne pricepem cât de cât la descriere şi mai puţin la analiză şi - şi pentru acest motiv - nu am fost întotdeauna de acord cu acei istorici literari care ne-au trecut, pe noi şi textele noastre, la capitolul Proza de analiză. Nu interesantul şi astuţiosul procedeu de a înşira una după alta verigile unui raţionament pentru a ajunge la o concluzie, slujindu-ne de logica clasică, formală, a fost preocuparea noastră în timpul unei lungi, şi, după cum se vede, prolifice cariere, ci... sondele aruncate în acele straturi adânci ale psihicului uman, ale istoriei chiar, ce nu apar uşor la o contemplare, la o descriere grăbită, st