Cred ca s-a atins treapta cea mai de jos a vietii politice, cind rufele murdare se spala, in direct, la televizor. Politicienii se scufunda in vulgaritate la fel cum inecatii ajung mai repede pe fundul apei agatindu-se spasmodic unul de altul, fiecare sperind ca se salveaza pe sine. Politica a fost dintotdeauna, in Romania, o pacoste pentru televiziune. Dar si televiziunea a fost, la rindul ei, o pacoste pentru politica. In perioada comunista, de fapt in anii regimului ceausist (pentru ca, oricum, inainte de 1965 televiziunea nu conta), micul ecran a fost principalul mijloc de propaganda. Cuvintarile interminabile ale lui Ceausescu la congrese, consfatuiri, "adunari populare" etc. erau transmise in direct. Emisiunile asa-zis culturale sau de divertisment erau intens politizate, in asa fel incit sa aiba o menire "educativa" si "mobilizatoare". Cu atit mai mult in a doua parte a anilor '80, cind emisiunea TV dura numai doua ore, propaganda ocupa practic intreg spatiul. Telejurnalele erau trase la indigo iar daca dimineata Ceausescu tinuse o cuvintare la vreo adunare populara, seara aveam parte de o noua transmisie a discursului. Poporul identifica televizorul cu sursa insasi a puterii: de acolo veneau indicatiile, acolo primea Ceausescu ambasadorii, acolo se parafau cine stie ce acorduri, etc., etc.
Ironia destinului a facut ca tot la televizor puterea ceausista sa se clatine pentru prima oara. Ma gindesc, fireste, la discursul din 21 decembrie, cind - imagini de negindit pina atunci - seful suprem a fost obligat sa-si intrerupa discursul, s-a vazut limpede ca era complet derutat, apoi emisiunea s-a intrerupt, reluarea ei dupa citeva momente nereusind sa dreaga ceea ce era, de fapt, nerecuperabil: se prabusise un mit. Televiziunea a fost in continuare, in si mai mare masura, actorul principal. Revolutia romana a insemnat primul eveniment de acest gen transmis in
