Un braşovean a ajuns pe mâna Poliţiei după ce a furat identitatea colegului de cameră. În luna mai a anului trecut, Ionuţ C. a furat cartea de identitate a colegului de cameră, s-a dus la banca la care ştia că şi-a depus amicul economiile şi, folosindu-se de actul furat, a retras din cont 5.500 de lei. Ilegalitatea a fost descoperită însă de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor, iar bărbatul trebuie să răspundă în faţa legii pentru faptele sale. „Suspectul este cercetat penal pentru comiterea infracţiunilor de furt, fals privind identitatea şi înşelăciune”, a precizat comisarul şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul va sta după gratii mai mulţi ani.
Aceeaşi pedeapsă riscă şi o braşoveancă, angajată a unei case de schimb valutar, care a furat de la serviciu 55.000 de lei. Olga C. a sustras de la casa de schimb 55.000 de lei în mai multe tranşe, în perioada februarie-iulie 2006. Femeia este cercetată penal acum pentru delapidare. Un braşovean a ajuns pe mâna Poliţiei după ce a furat identitatea colegului de cameră. În luna mai a anului trecut, Ionuţ C. a furat cartea de identitate a colegului de cameră, s-a dus la banca la care ştia că şi-a depus amicul economiile şi, folosindu-se de actul furat, a retras din cont 5.500 de lei. Ilegalitatea a fost descoperită însă de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor, iar bărbatul trebuie să răspundă în faţa legii pentru faptele sale. „Suspectul este cercetat penal pentru comiterea infracţiunilor de furt, fals privind identitatea şi înşelăciune”, a precizat comisarul şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul va sta după gratii mai mulţi ani.
Aceeaşi pedeapsă riscă şi o braşoveancă, angajată a unei case de schimb valutar, care a furat de