În Essai sur l’origine des langues, Rousseau spune că inventarea cuvîntului nu a venit din nevoie, ci din pasiune, pentru că, înainte de a gîndi, omul simte. Cuvîntul, instrumentul cel mai abstract, dar şi cel mai acoperitor, de comunicare, e făcut să exprime, mai ales, stări. Nimic nu mă convinge mai mult de teoria lui Rousseau, decît un produs cultural apărut, cu două secole mai tîrziu, în Bronxul newyorkez: muzica rap. Începutul noului mileniu găseşte muzica rap americană la apogeul succesului planetar, iar omul care domină această muzică este un personaj tumultuos, care, culmea, aparţine rasei caucaziene: Marshall Bruce Mathers III, cunoscut printre raperii americani ca Slim Shady, dar mai cunoscut pentru toată lumea sub numele Eminem. A crescut într-o suburbie a Detroit-ului, în jurul intersecţiei străzilor 8 Mile şi Schoenherr, un loc în care nu ai vrea să te prindă seara. Astăzi are 35 de ani, a depăşit 100 de milioane de albume vîndute, a ajuns un mogul al show business-ului, are un ego gigantic şi o viaţă personală răvăşită de furii haotice. Totuşi, Eminem cîntă rapul cel mai puternic sau, în orice caz, cel mai convingător. Talentul său absolut unic constă în capacitatea uimitoare de a cupla cuvintele cu ritmul (the beat), livrînd asonanţe, aliteraţii şi rime de o forţă năucitoare. Muzica rap redescoperă, de fapt, ceva ce ştim cu toţii de la Aristotel încoace: cuvîntul incantat este cu mult mai puternic decît cuvîntul rostit pur şi simplu. Iar Eminem duce acest adevăr la cote dureroase. Unul dintre ultimele superhituri ale lui Eminem se cheamă "Stan". E vorba despre un tînăr care trăieşte o viaţă tensionată în cuşca strîmtă a unei mediocrităţi de nesuportat şi care idolatrizează patologic, pînă la anulare de sine, un superstar de rap. Îi scrie repetat, dar, din motive conjuncturale, scrisorile sale nu ajung la idolul său. Lipsa de răspuns a idolului î