Pana la aceasta piesa nu m-am gandit atat de direct la teatru ca la spectacolul care se joaca voit cu mintea ta si care poate da dependenta. Daca n-ai incercat niciodata un drog, nu-i stii efectele si nici nu intelegi de ce-l cauta unii, cum devin dependenti. Nu pricepi cum e cu pierderea notiunilor de spatiu si de timp, altfel decat drept consecinta a stresului intr-o viata traita in viteza. Asa ca, oricat de talentati ar fi Burroughs, Kerouac sau Huxley in a transforma in literatura trairile lor legate de consumul de droguri, te gandesti ca n-ai cum sa simti senzatiile alea, n-ai cum sa plonjezi in lumi paralele. Si inlaturi regretul ca iti refuzi o experienta, gandindu-te ca oricum era ceva "imoral". Nici tu, nici consumatorul uzual de "drog" nu banuiti ca ti-ai putea extrage senzatiile si din altceva; mai intai pentru ca e o cale mult mai dificila si mai apoi, pentru ca sunt prea putine alternativele.

Cea mai recenta productie a teatrului din Arad, "Vis.Toamna" (regia Radu Afrim) e cea mai buna dovada. Nu mai e nevoie sa-ti imaginezi ca mergi intr-o alta lume, pentru ca esti dus acolo; nu mai e nevoie sa cauti neprevazutul, pentru ca incerci sa te descurci cu multele senzatii pe care le primesti.

Esti intr-un cimitir si poti sa-ti vezi imaginea reflectata pe o cruce, ca si cum ar fi mormantul tau. Vezi oameni care spun lucruri si fac vorbe pentru ca, peste cateva minute, sa reia aceleasi lucruri si vorbe intr-un alt cadru, din alt spatiu si alt timp.

Sunt acolo, in cimitir, un fiu ratacitor cu o sotie noua, o mama careia ii place prea mult fosta nora, un tata in contratimp cu restul familiei, o multime de relatii neasumate. si niste pusti care se joaca sau se odihnesc printre morminte.

Si tu te gandesti: sunt toti morti si, pentru ca sunt in cimitir, s-au reintors sub forma stafiilor? Sunt toti vii si viseaza?

Unul din pusti is