„Zis-a bufnita: Când va cadea Marele-ntuneric, vei vedea“. Nichifor Crainic Oamenii au avut nevoie intotdeauna de modele, de valori de referinta; pe care, atunci când n-au stiut sa le identifice in jurul lor, le-au fabricat. Dar valoarea idolilor fabricati exista doar in mintea celor care i-au zamislit. „La noi / Oamenii care sunt mai parosi / Sunt intorsi si facuti presuri“. (Marin Sorescu); si asta nu de azi, de ieri. Asta si explica de ce si in perioada interbelica, si acum atâtea valori au plecat in alta parte, unde au gasit apreciere sau conditii ca sa se realizeze. Si azi, valorile autentice ramase in tara sunt desconsiderate si ponegrite; in parte si din cauza lor, dar mai ales din cauza deformarii noastre de a privi totul prin prisma politicului. In schimb, ne inchinam la idoli falsi; sau simulam adulatia cu scopul de a obtine foloase personale. Luna aceasta sarbatorim doua valori, cu adevarat mari, care sunt simultan universale, românesti si oltenesti. „Marin Shakespeare n-a existat / a existat doar un tânar / Care trezindu-se «singur printre poeti» / A inceput sa aiba «insomnii» / Vazând ca «exista nervi» / A fugit de acasa trecând pe «la lilieci» / Usor ca un «pian pe scari» / Ca sa nu-si rupa «trei dinti din fata» / Fiind prins, a fost inchis intr-un chit / De unde s-a eliberat spintecându-i pântecul / In mod invers, cu «a treia teapa» / Fiind surprins furând intunericul din tablourile lui Rembrandt / Ca sa lumineze cuvintele / Si dovedindu-se ca are rude dincolo / Un var, Will, / A fost inchis pe viata / Si mai ales dincolo de ea / In istoria literaturii române! / Si cum pagina in care a fost inchis trebuia sa poarte un nume / Un singur nume / I s-a spus simplu / Marin Sorescu“. Acest poem stângaci, scris pe foaie de hârtie veche, cu chenar pictat in maniera cartilor bisericesti, i l-am oferit lui Marin, impreuna cu doua icoane, cu ocazia uneia din anive