Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amendă record

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 25 februarie 2007 ·

Comisarul european pentru Concurenţă, Neelie Kroes, a dat cea mai mare amendă din istoria Uniunii Europene. Un cartel de firme a fost amendat cu 992 milioane de euro pentru că a încălcat legislaţia anti-trust din UE, punând la punct un cartel prin care au reuşit să dicteze preţurile pe piaţa producţiei de ascensoare. Este vorba despre companiile Otis (SUA), Kone (Finlanda), Schindler (Elvetia), Mitsubishi Electric (Japonia) şi ThyssenKrupp (Germania), care a primit şi cea mai mare parte din amendă, 480 de milioane de euro.

Pieţele controlate de acest cartel au fost Benelux şi Germania. Păgubită de fixarea unor preţuri nejustificate a fost chiar şi Comisia Europeană, lucrările efectuate de aceste firme la sediul CE din Bruxelles fiind supralicitate.

Purtătorul de cuvânt al lui Kroes, Jonathan Todd, a explicat că "una din particularităţile acestui cartel este că efectele pot dura între 20 şi 50 de ani, pentru că multe din firmele respective câştigă de pe urma contractelor de întreţinere". Managerii companiilor amendate aveau pus la punct un plan minuţios pentru menţinerea cartelului, recurgând la întâlniri secrete şi folosind cartele telefonice preplătite pentru a comunica fără a putea fi identificaţi. Firmele amendate de Comisia Europeană pot face apel împotriva deciziei la Curtea Europeană de Justiţie – o altă instituţie comunitară care a "beneficiat" de lifturi construite şi întreţinute la preţuri umflate. (I.B.)

Comisarul european pentru Concurenţă, Neelie Kroes, a dat cea mai mare amendă din istoria Uniunii Europene. Un cartel de firme a fost amendat cu 992 milioane de euro pentru că a încălcat legislaţia anti-trust din UE, punând la punct un cartel prin care au reuşit să dicteze preţurile pe piaţa producţiei de ascensoare. Este vorba despre companiile Otis (SUA), Kone (Finlanda), Schindler (Elvetia), Mitsubishi Electric (Japonia) şi ThyssenK

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura lui George Simion, contestată la CCR. Judecătorii constituționali se întrunesc în sedință duminică

HotNews acum 41 minute
Curtea Constituțională se reunește duminică în ședință pentru a dezbate contestațiile depuse privind candidaturile la prezidențiale, transmite Agerpres. Ședința de judecată a Curții Constituționale privind contestațiile înregistrate în temeiul Legii

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 2 ore
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 58 minute
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum o ora
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

CNA a decis eliminarea conţinutului ilegal al unor postări de pe TikTok în care erau ameninţaţi membrii BEC

News.ro acum 2 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, sâmbătă, eliminarea unor materiale audiovizuale de pe TikTok în care erau ameninţaţi memebri ai Biroului Electoral Central (BEC). De asemenea, va fi analizată închiderea conturilor pe care au fost

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 3 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 48 minute
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 4 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Anamaria Gavrilă: Această candidatură este una de conjunctură. Noi suntem aici un simbol

Ziarul Financiar acum 56 minute
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, ş-a depus, sâmbătă seara, candidatura la alegerile prezidenţiale. „Această candidatură este una de conjunctură. Noi nu recunoaştem aceste alegeri ca fiind unele legitime, însă ei au creat un joc care este nedrept”, spun

Vremea

București
acum

15°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°