Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Auto Top a demarat în 2007 cu multe noutăţi

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 25 februarie 2007 ·

"Vreau să le mulţumesc tuturor celor care au ţinut să fie alături de noi şi de această dată, la fel cum s-a întâmplat pe tot parcursul anului 2006. Le mulţumesc că au fost exigenţi, în ideea de a ne face mai buni şi mai competitivi". Acestea au fost cuvintele cu care Adrian Grosu, directorul general al firmei Auto Top, dealer Wolksvagen în judeţul Mureş şi partener Audi, şi-a primit sutele de musafiri la importantul eveniment găzduit joi seara în elegantul complex President.

Seara organizată, după cum ne-am obişnuit, impecabil, a reprezentat primul eveniment major din lumea auto a judeţului Mureş din acest an.

Primul cuvânt l-a avut prezentatorul Antenei 3, Ovidiu Maior, care a făcut oficiile de gază, apoi el a predat ştafeta directorului general al firmei Auto Top, Adrian Grosu, iar în final, directorul de vânzări, Viorel Borz, a prezentat în detaliu noutăţile aduse de dealer-ul mureşean.

Mureşenii prezenţi joi seara la complexul President au avut privilegiul de a studia în detaliu câteva "bijuterii" ale mărcii Wolksvagen, pe care le vom prezenta amănunţit în rândurile de mai jos, au putut admira autoturisme marca Porsche, maşini pe care Auto Top le şi comercializează începând cu acest an, iar ca un element absolut nou, musafirii au avut ocazia să vadă "pe viu" o serie de produse din categoria "recreaţie", cum ar fi: ambarcaţiuni şi bărci sportive, snowmobile, ATV-uri etc. Toate acestea vor completa gama de produse auto pe care o oferă Auto Top.

Atmosfera plăcută a fost completată cu evoluţia cvartetului Arpeggione, iar la final trupa AŞA, adusă din Bucureşti pentru acest eveniment, a dat şi mai multă culoare unei seri "marca Auto Top".

Vedetele serii

Noul JETTA se vinde acum fără taxe vamale

Aflat la a cincea generaţie, Jetta s-a vândut în întreaga lume în peste 6,5 milioane de exemplare, înainte de a reveni pe piaţă cu

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum o ora
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 4 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 54 minute
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine, dar va rămâne în spital pentru a continua tratamentul

News.ro acum o ora
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum 48 minute
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum 58 minute
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum o ora
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Vremea

București
acum

17°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°