Barbara Mujica, "Frida", roman, traducere si note de Victoria Vuscan, Editura "Tritonic" (tel. 021/242.73.74), 366 pag.
Pe langa biografii de oameni celebri (care se vand bine in toata lumea, doar la noi nu avem inca scriitori dispusi sa se documenteze indelung pentru a reconstitui vietile "marilor romani"), e la moda acum un tip de fictiune - nu biografie romantata, ci roman-roman - construita in jurul unor personaje cu existenta reala, pe fundalul unor evenimente istorice atestate. Pictorita mexicana Frida Kahlo (1907-1954) face obiectul unui interes international durabil, devenit, dupa filmul "Frida" - pentru care Salma Hayek a fost nominalizata la Oscar - o adevarata kahlomanie. Feministele si-au facut din ea un idol, televiziunile difuzeaza documentare despre viata ei nefericita, bibliografia cu interpretari, albume, analize psihologice, marturii ale celor ce au cunoscut-o sporeste an de an. Opera Fridei Kahlo e relativ restransa - 143 de tablouri, dintre care o treime autoportrete. Acest narcisism e in stransa legatura cu biografia, tara si epoca ei, dar fascineaza fiindca ranile corporale si sufletesti de care a avut din plin parte sunt infatisate printr-un limbaj plastic simbolic. O originalitate frapanta, in care se combina miturile fondatoare aztece, credintele populare catolice, folclorul mexican, psihanaliza si ideologia marxist-leninista - combinatie exotica si exploziva, in culori stralucitoare, oglindind cata vitalitate, atata morbiditate. Tablourile Fridei, in special autoportretele (care au ajuns acum la cote uriase pe piata de arta) - au ceva socant si enigmatic, intre extaz si durere, care se fixeaza cu gherute in mintea oricui le vede. Asa ca e normal ca personalitatea acestei femei provocatoare, pasionale, excesive, ireverentioase, de o cruzime dulce-amara si care a suferit si a iubit peste limitele omenesti - sa atraga si sa infierba
