Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul director economic al TVR, cercetat pentru înşelăciune şi fals în declaraţii

Publicat in Adevarul, luni 26 februarie 2007 ·

Fosta şefă a Direcţiei Economic din TVR Sabina Petre este cercetată de Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi fals în Fosta şefă a Direcţiei Economic din TVR Sabina Petre este cercetată de Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Decizia a fost luată de Tribunalul Bucureşti, care a desfiinţat ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale primite de aceasta în urmă cu un an. Dosarul a fost demarat după ce noua conducere a TVR a făcut o sesizare la Parchet împotriva fostului director economic. În plângere se releva că Sabina Petre, în calitate de director economic, ar fi indus şi menţinut în eroare conducerea televiziunii când a anunţat că a participat la o conferinţă în SUA, pe teme economico-financiare, sub egida Washington Financial Aid Association, iar ea ar fi efectuat călătoria în interes personal. TVR a arătat că există o neconcordanţă în faptul că Sabina Petre a prezentat o invitaţie la conferinţă pentru perioada 15-21 noiembrie 2005, dar, în realitate, aceasta ar fi avut loc în perioada 9-15 octombrie 2005. Sabina Petre susţine ca este nevinovată şi că TVR nu a fost prejudiciată, deoarece a plecat în SUA în urma unei sponsorizări făcute de Bank of America. Sabina Petre, salvată de "in dubio pro reo" Procurorii care au anchetat dosarul au decis că nu sunt probe certe pentru a demonstra vinovăţia şi că în acest caz operează pe deplin principiul "in dubio pro reo". Instanţa care a infirmat NUP-ul a mai decis ca Parchetul să solicite pe cale oficială WFAA date cu privire la calitatea participanţilor, locul conferinţei, dacă Sabina Petre a participat la această conferinţă şi unde a fost cazată. Magistraţii au mai arătat că se impun cercetări cu privire la decontarea cheltuielilor de cazare şi transport la confer

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Doctorița din Suceava acuzată că a luat mită de la aproape 300 de bolnavi de cancer, condamnată la închisoare cu executare

HotNews acum 4 ore
Anca Ababneh Dumitrovici, fosta șefă a Secției Oncologie a Spitalului din Suceava, a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu executare. Decizia anunțată azi de Curtea de Apel Suceava este definitivă. În primă instanță, Tribunalul Suceava îi dăduse

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, la conferinţa „National Security Dialogue” din Elveţia: Vreau să pledez în faţa dumneavoastră pentru o Mare Neagră liberă şi deschisă

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a participat luni la conferinţa „National Security Dialogue” organizată de Pepperdine University şi The Heritage Foundation, din SUA în care a transmis că suportul pentru Ucraina trebuie să continue şi să creas

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 5 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Un deputat ucrainean acuzat de corupţie a fugit în România și a cerut azil. Ce șanse are să fie extrădat

Ziare.com acum 2 ore
Deputatul ucrainean, Andrei Odarcenko, din partidul preşedintelui Volodimir Zelenski, a fugit în România. Acuzat de corupţie la Kiev, el a cerut azil la Bucureşti. Andrei Odarchenko, în vârstă de 45 de ani, a fost acuzat în noiembrie 2023 de Biroul

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 46 minute
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Biserica Ortodoxă Română sărbătorește 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Ce invitați vin la ceremonie

Ziare.com acum 3 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) va aniversa, pe 30 septembrie 2024, 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Cu acest prilej, de la ora 9,00, va fi săvârşită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, după care va fi oficiat un Te Deum, a infor

Apele Române: Viitura care va veni pe Dunăre, în scădere daţă de estimarea iniţială

Mediafax acum 3 ore
Specialiştii de la Apele Române au actualizat, luni, prognoza valorilor maxime pe Dunăre la intrarea în ţară. Astfel, debitul maxim prognozat este de 7900 - 8000 mc/s, în intervalul 29-30 septembrie 2024. Anterior, debitul era prognozat la 9.000 mc

Vremea

București
acum

24°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

22°
lun.

14°/25°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

20°
lun.

18°/23°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

25°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°