Ca sa povestesc un voiaj de numai o zi la Paris, in 1980, imi trebuie o saptamana.Ca sa povestesc un voiaj de numai o zi la Paris, in 1980, imi trebuie o saptamana.

A fost plin de intamplari teribile, deoarece toti cei treizeci de membri ai grupului, trimisi in excursia de o zi, vroiau s-o traiasca intens, ca sa poata sa spuna c-au fost intr-adevar la Paris. Vrand, nevrand, am fost martor si partas la stradania de a lungi timpul a celorlalti si la incidentele rezultand din acest neobisnuit asalt asupra timpului. Ca sa intelegeti ce gen de intamplari au loc cand treizeci de excitati, care n-au mai calatorit niciodata in Vest, sunt plimbati doar o zi si o jumatate de noapte prin Paris, imaginati-va ca grupul ar fi fost de o mie. Legea aceea a cantitatii, care duce la o noua calitate, e valabila si la oameni. Mai ales la oameni.

Povestea, care ma face foarte prudent, ori de cate ori vine vorba de destin, e a securistului care ne sechestrase in geanta lui pasapoartele si bicisnica diurna de o zi, ca nu cumva sa vrem sa ne ratacim de turma si sa ne pierdem definitiv in Occident. Numai ca insul care n-avea de gand sa se mai intoarca in tara, si ar fi trebuit supravegheat pas cu pas, era chiar securistul. A sters-o, de indata ce am fost dusi la hotel, lasand rasfirate pe pat pasapoartele, dar nu si diurna. Cand n-ai mai avut de a face cu valuta, francii de o cafea iti par o avere. Cu francii nostri, ofiterul acela, deghizat in insotitor administrativ, putea sa bea treizeci de cafele, daca se aseza la masa, si saizeci, daca le servea in picioare.

Ghidul, care tot securist era si el, a luat o mutra de inmormantare si ne-a somat sa ne lasam bagajele in camere si sa coboram imediat in autobuzul cu care urma sa facem traditionalul tur al orasului. Ne uitam unii la altii buimaci, ca atunci cand e data peste cap logica naturala a lucrurilor. Ca niste puscaria