Nu cred sa existe vreo tara europeana in care sa gasim o proba de propaganda in stil sovietic atit de grosolana incit sa puna in umbra pina si originalul. Dl. Aidan White exista. Federatia Internationala a Jurnalistilor, pe care acesta ar reprezenta-o ca secretar general, exista si ea. Dl. Aidan White vorbeste, si inca, dupa cum o spune in CV-ul sau, in vreo trei limbi. Eu, unul, nu l-am auzit pina acum. Nici cind ziaristii romani erau batuti si redactiile devastate (in timp ce altii, precum reperul moral CT Popescu, aplaudau de la geamul alaturat!), in iunie 1990, nici cind Iliescu ii facea pe cite unii animale sau le interzicea accesul la pretiosul sau cuvint. Nici cind presa devenise parte a propagandei de partid si de stat, in anii regimului Nastase-Iliescu. Nici macar atunci cind baronul Oprisan cumpara si desfiinta ziarele critice de pe mosia sa.
Poate ca nu era treaba sa. Poate ca nu stia despre ce-i vorba. Poate ca nu l-a intrebat nimeni. Poate ca situatia nu era atit de grava. Cine stie!? Este adevarat ca nici acum nu spune ceva iesit din comun. Este evident ca n-ar fi treaba presedintelui Basescu sa se certe cu "presa". Nu-i de nasul unui presedinte sa-si acuze adversarii din media. Presedintele trebuie sa "medieze" intre acestia, eventual. Sa le cumpere complicitatea. Sa vorbeasca numai cind acestia ii dau voie si sa-i trimita pe procurorii care-i ancheteaza la nebuni, in cel mai bun caz.
Cum este si normal, interviul apare in Ziua, un ziar recunoscut pentru corectitudinea sa si mai ales pentru modul cum isi cultiva independenta editoriala, sarind cu abilitate dintr-o barca in alta, singurul criteriu de orientare fiind aici apropierea de sursa de putere si bani publici. Ani de-a rindul, patronul sau au fost implicat in mai multe scandaluri de santaj prin presa. Unul chiar la adresa presedintelui Basescu.
Ironia este ca, in timp ce publica in
