Consiliul National al PC s-a intrunit ieri intr-o sedinta extraordinara, pentru a analiza actuala criza politica din Romania. Conservatorii au aprobat in unanimitate initierea unei motiuni de cenzura impotriva actualului Guvern PNL-PD-UDMR daca pana la 12 martie premierul Tariceanu nu prezinta in Parlament un guvern restructurat, monocolor, format din ministri PNL.
In discursul sau, liderul PC, Dan Voiculescu, a criticat clasa politica, dar si pe presedintele Basescu, numindu-l "Traian Pinocchio". Despre viata politica, Dan Voiculescu a spus ca "este un circ jalnic, in care singurul spectacol oferit de dimineata pana seara este bataia pentru putere intre PNL, PD si UDMR, pe de-o parte, si intre ei si presedintele Traian Basescu, cu noul sau partid, PLD". El a mai spus ca singura cauza a crizei politice este "monstruoasa coalitie intre mafia politica, in frunte cu Traian Basescu, mafia economica, coordonata de PD, si, din pacate, mafia din societatea civila". "Avem de-a face cu un triunghi rosu, care sta la baza actualei crize, o impletire a intereselor conducatorilor unui partid neocomunist, care e PD, cu o clientela financiara si intelectuala a acestora".
Presedintele conservator a atras atentia asupra "pericolului ca integrarea Romaniei sa nu aduca foloase romanilor". "Probabil datorita luptelor politice din ianuarie-februarie Romania va pierde fonduri importante - si cand spun importante ma refer la 700-800 de milioane de euro, in conditiile in care Romania a platit si e in curs sa plateasca un miliard si jumatate la UE. Adica, noi am devenit donatori pentru Uniunea Europeana in loc sa devenim beneficiari? Nu putem accesa fondurile de coeziune din iunie-iulie incolo, pierdem un an intreg. Si asta pentru ca domnul presedinte isi doreste sa fie autoritar, sa fie jucator si perturba, in loc sa consilieze, lucrurile", a mai spus Dan Voiculescu.
SUSPE