MIT A lasat o amprenta inconfundabila in sufletul tuturor celor care i-au stat alaturi. I-am convocat "la sfat" pe Temistocle Popa, Stefan Radof, Mihai Malaimare si Costel Constantin.
Pentru Temistocle Popa, trecutul isi deschide portile treptat-treptat, pe masura ce amintirile isi recapata savoarea inconfundabila. "Imi aduc aminte cand calatoream cu o salupa pe raul Volga. Jucam table cu Mircea Crisan, care a fost un mare comic al tarii. Iar Gica Petrescu se uita la noi⦠Era vara si toti eram dezbracati, nu la chilotei, dar pe aproape⦠Imi pare rau ca nu gasesc poza, sa ne fi vazut ce frumosi eram!", zice compozitorul, punand deoparte prima fila (de insemnari) cu amintiri.
DAR DIN DAR. L-am lasat pe Temistocle Popa sa citeasca in continuare trecutul. "Ani si ani am mers impreuna cu Gica in caruta muzicii usoare⦠Eram angajat ca instrumentist la Teatrul «Tanase», unde Gica era demult interpretul numarul unu. M-am incumetat sa vorbesc cu Gica Petrescu... El a fost mare de la inceput. I-a fost predestinat sa fie mare. Avea o caldura in glas, stia sa cante, ii placea sa cante⦠Si nu putea sa cante fara o melodie, fara ceva care sa-ti patrunda in suflet. Am facut multe turnee impreuna cu el si in tara, si in strainatate, eu ca instrumentist (la flaut si saxofon) in orchestra lui Sergiu Malagamba⦠Ne-am imprietenit imediat! Primul meu cantec cu el a fost «Ma mandresc ca sunt roman», cu care a avut un succes incredibil. Au urmat piesele: «Cat oi mai trai pe lume», «Cine stie a iubi frumos» si multe altele⦠M-a facut foarte fericit cantand cantecele mele, a reusit sa le dea o savoare aparte, trainicie si viata lunga"⦠Maestrul face o pauza mai lunga, apoi revine cu voce joasa si parca mai trista: "Gica n-a refuzat pe nimeni, pentru ca nu avea darul sa refuze".
PRIETENUL COMPOZITORILOR. Compozitorii fara interpreti sunt nimeni. Ei scot
