Eternul Turn Eiffel
Cu masina, doar treci podul dinspre Germania si ai ajuns in Franta. Iti dai seama ca nu mai esti printre nemti pentru ca localnicii vorbesc alsaciana, un melanj de franceza cu germana. Oprim intr-o parcare si intrebam daca trebuie sa platim vreo taxa ca sa mergem pe autostrada. Sunt 400 de kilometri pana la Paris si asta este cea mai scurta cale.
Ni s-a raspuns ca nu, asa ca ne-am continuat drumul fericiti. De-o parte si de alta a soselei se zareau palcuri de case galbene, mov, albastre. O splendoare. Drumul spre Paris ne era deschis.
Peripetii pe autostrada „gratis”
Nimeriseram si un radio cu muzica veche, frantuzeasca. Tragem intr-o parcare sa mancam. Masute, bancute, toaleta. W.C.-ul public arata ca o vila frumos colorata. Si asta la o toaleta pe autostrada. Pana la Paris era drum lung.
Apar si surprizele. Prima? O bariera, de unde trebuie sa luam o cartela. Cum nu stiam bine franceaza, iar pe spatele ei era schitata un fel de harta, ne-am gandit ca ne arata pe unde trec autostrazile din Franta. Da-i inainte. Apar panouri „PEAGE”. Nu pricepeam nimic. Alsacianul zicea ca nu sunt taxe ... Primul punct de taxare.
Ne iau cartela si ne mai cer si 6.7 Euro. Nici nu ne departam 30 de kilometri, ca iar apar PEAGE. De data asta 3.6 Euro. Inaintam, iar o bariera cu cartele, iar PEAGE. Disperare. De data aceasta cat mai dam? Si asa pana aproape de Paris. In total, 30 de Euro.
Se insera. Mii de masini se imbulzeau sa intre in oras. Fusesem avertizati, de acasa, ca la intrare era o super autostrada cu x benzi pe care trebuia sa te incadrezi cum trebuie, ca altfel...
Cazare in banlieue
Intram noi in oras si tragem la prima benzinarie sa luam o harta. Asa am aflat ca nu nimeriseram Parisul. Eram intr-o suburbie si trebuia sa iesim inapoi pe autostrada. Deja era prea m
