Povesti uitate despre getii lui Dromichete, comori de aur si pasii de abur ai Sfantului Apostol Andrei.
Un munte in Baragan
Ma opresc contrariat si-mi arunc privirea in hauri: sub mine se casca o rapa adanca, de culoare auriu-roscata, care intrerupe in mod neasteptat si brutal monotonia Baraganului. Rapa este impestritata pe alocuri de tufe rebele de macris iepuresc, cu ramuri sangerii, pline de spini lungi, amenintatori. Jos, la baza prapastiei, curge spre rasarit, lenesa, limpede si albastra, cu adancimi uriase, de fluviu, Ialomita. Rapa formeaza malul drept al raului. Am senzatia ca sunt la munte si ca sub mine incepe celalalt taram. Privelistea imi taie rasuflarea. In zare, catre apus, se zareste conturul intunecat al unei paduri, iar si mai incolo, se ghicesc palcuri nesfarsite de cranguri, ce se intind din campie pana pe buza prapastiei. Rapa este lunga de peste 100 de kilometri si incepe pe nesimtite, undeva pe la Barcanesti, apoi creste tot mai semeata, si se termina la Vladeni, in locul unde apele Ialomitei se impreuneaza in linistea inselatoare a vartejurilor de dedesubt, cu cele ale Dunarii. Pe alocuri, prapastia rosie este despicata in felii formate de torentii ploilor si zapezilor. Pe fostele albii se furiseaza acum drumuri rareori pietruite, ce leaga satele de jos, de pe apa, cu cele de pe podisul inalt al campiei. Daca n-ai sti unde te afli, ai zice ca faliile acelea lutoase sunt chei montane. Din locul unde ma aflu, asemanator cu o piramida de pamant, nu incetez sa ma minunez de nemaipomenitul tablou ce mi se desfasoara inaintea ochilor, in culori ciudate, de iarna amestecata cu primavara, intretaiate de zborul razant al ciocarlanilor. Jos, pe malul Ialomitei, in amonte, se intrevad gospodariile ingrijite ale satului Copuzu, cu curtile curate luna si acareturile aerisite, tradand o anumita ordine straina acestor meleaguri. Vantu
