Cum sa obtii din nou un rol principal intr-o lume care nu-ti mai ofera decat roluri de mana a doua - iata care este pentru Franta adevarata miza a alegerilor prezidentiale din primavara acestui an. Franta nu a fost niciodata o tara ca toate celelalte, iar dincolo de emblema ei republicana "liberté, egalitaté, fraternité" s-au aflat vocatia ei de inspiratoare a lumii, cultul ei pentru universalitate si gustul ei pentru grandoare.
Astazi insa, intr-o lume care nu mai are urechi ca s-o asculte si ochi ca s-o admire, Franta incearca sa se repozitioneze, ranita oarecum de pierderea influentei sale atat pe plan mondial, cat si in Europa. Sa nu uitam ca prima mondializare a fost una franceza. Intr-o epoca nu tocmai foarte indepartata, limba franceza era limba diplomatiei, iar cultura franceza era singura care isi putea aroga cu adevarat un statut de universalitate. Franta a fost, in secolul luminilor, centrul de iradiere al celor mai interesante si mai curajoase idei, iar prestigiul ei cultural, dublat de cel militar, i-a asigurat o pozitie dominanta, intr-o lume in cautare de modele.
Pana in anii celui de-al doilea razboi mondial Parisul a avut statutul de capitala mondiala a artelor, a avangardei, a modei si a dezbaterilor de idei. Dupa 1945 insa, atentia lumii a inceput sa fie captata treptat de modelul american, iar Franta a intrat intr-o zona de turbulente identitare, pe fondul unor contradictii si al unor paradoxuri dificil de explicat. Francezii insisi nu reusesc sa-si explice multe lucruri, dar se autoflageleaza copios, scriind numeroase carti pe marginea asa-zisului "declin francez".
Multi francezi cred ca tara lor ar trebui sa treaca printr-un soc al modernizarii, dar nici o forta politica nu a reusit de fapt sa puna in practica respectivele reforme. Dintre toate tarile Europei occidentale, Franta are cel mai mare numar de functionari de
