Cererea de suspendare a ordinului privind interzicerea pe 10 ani a pescuitului comercial al speciilor de sturioni a fost respinsa de magistratii Curtii de Apel Bucuresti, se arata intr-un comunicat al Ministerului Mediului. Potrivit acestuia, ordinul comun MAPDR/MMGA, a carui suspendare a fost solicitata de Organizatia de Producatori Piscicoli Stelnica-Fetesti, vizeaza interzicerea, pe o perioada de 10 ani, a pescuitului comercial al speciilor de sturioni, a comercializarii produselor si subproduselor obtinute de la sturionii capturati pe teritoriul Romaniei, a folosirii oricaror unelte sau echipamente de pescuit sturioni, in zonele de pescuit din apele naturale romanesti, precum si obligatia redarii in mediul natural a exemplarelor de sturioni capturate accidental, indiferent de starea acestora. In sprijinul emiterii ordinului, MMGA a invocat studiul Institutului National de Cercetare-Dezvoltare "Delta Dunarii", efectuat pe capturile de sturioni din 2005, potrivit caruia s-a constatat un declin al acestor specii.
La inceputul acestui an, Organizatia Natiunilor Unite a ridicat embargoul impus in 2006 exporturilor de caviar din Marea Caspica, chiar daca populatia de sturioni continua sa scada.
Exporturile de caviar, care pot fi vandute la un pret de pana la 9.500 de dolari pe kilogram, au fost interzise in 2006 deoarece principalii producatori - Azerbaidjan, Iran, Kazahstan, Rusia si Turkmenistan - nu au reusit sa indeplineasca normele impuse, precum asigurarea unui anumit nivel al stocurilor de sturioni.
"Refacerea stocurilor de sturioni la un nivel considerat sigur va dura mai multe decenii, cu un management atent al pescuitului si combaterea comertului ilegal", a declarat atunci Willem Wijnstekers, secretar general al Conventiei Natiunilor Unite pentru Comertul international cu Specii de Fauna si Flora aflate in pericol de disparitie.
Cerer